Ștefan Augustin Doinaș, un baladist născut în secolul greșit

Au trecut 98 de ani de la nașterea poetului Ștefan Augustin Doinaș, pseudonimul literar al lui Ștefan Popa.

Tatăl său fiind un țăran înstărit îl trimite la Arad să-și facă liceul, unde îi descoperă pe clasicii poeziei românești, în bună parte și datorită profesorului de română Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac). În această perioadă de formare începe să scrie versuri. Tot aici începe să citească și critică literară, lăsându-se cucerit de Perpessicius și Vladimir Streinu.

În timpul războiului urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie, ale Universității de la Cluj refugiate la Sibiu, unde îi are profesori pe Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. D. Roșca. Atras fiind de literatură, devine membru al Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, I. D. Sârbu, Cornel Regman și alții.

După absolvire, în 1948, se întoarce ca profesor de română în diverse localități din Banat, inclusiv cea natală. Din 1955 renunță la profesorat și pleacă la București, unde decide să se dedice literaturii. Publică sporadic texte proprii și stilizări ale altor scrieri și reușește să se angajeze ca redactor la revista „Teatru”, datorită vechiului prieten Radu Stanca, devenit regizor de renume.

În 3 februarie 1955 va fi arestat de securitate „pentru omisiune de denunț” și condamnat la un an de închisoare (n-a fost singurul dintre „cerchiști” care va face pușcărie politică). După eliberare se va căsători cu marea balerină Irinel Liciu, vedeta Operei Române. I se va interzice să publice până în 1963, când sunt amnistiați deținuții politici. George Ivașcu reușește să îl angajeze la revista „Lumea”, apoi, în 1969, se va muta la revista de cultură „Secolul XX”, una dintre cele mai îndrăznețe publicații de sub regimul comunist, care publica traduceri ale unor scriitori străini de valoare, interviuri și dezbateri curajoase. După Revoluție va deveni redactor-șef al revistei și, în ultimul deceniu al vieții, director, redenumind-o „Secolul XXI”.

În 1992 va deveni membru al Academiei Române. În 1947, Ștefan Augustin Doinaș obține Premiul „Eugen Lovinescu” cu volumul de versuri „Alfabet poetic”. Instaurarea comunismului va opri tipărirea volumului și-l va trimite pe autor în pușcărie. „Alfabetul poetic” va apărea abia în 1973. Între timp, Doinaș va debuta editorial în 1964, cu volumul foarte bine primit „Cartea mareelor”, care conținea poezii noi (unele discutabile ca valoare literară, cu concesii făcute pentru a înlesni apariția volumului), dar și mai multe poeme excelente din volumul interzis.

După aceea, va publica mai multe cărți de versuri, dintre care ”Omul cu compasul” (1966), „Seminția lui Laocoon” (1967), „Foamea de Unu” (1987), în care pendulează între baladă și poezia filosofică, dar și de eseuri despre arta poetică – „Orfeu și tentația realului” (1974), „Lectura poeziei” (1980).

După 1989 va mai publica încă șase cărți de poezie , ultima fiind „Poetul și marea”, ar și de eseuri și proză , „T de la Tresor” (2000). De fapt, Doinaș și-a încercat puterile și în alte direcții, scriind literatură pentru copii („Povestea celor 10 frați”, de exemplu) și traducând masiv din marii poeți ai lumii, începând cu „Faust” de Goethe. Chiar dacă i-a fost interzis atâta timp să scrie, Ștefan Augustin Doinaș a reușit performanța de a deveni faimos în acele vremuri de tristă amintire datorită „Mistrețului cu colți de argint”, hipnotica baladă pe care n-o învăța nimeni la școală, dar toți o știau pe dinafară.

Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor al Editurii MLR, muzeograf

Vă invităm să urmăriți și conferința „Doinaș, Cercul Literar și Generația de aur”, susținută de reputatul teoretician, critic literar si filosof al culturii, Virgil Nemoianu (SUA).

Evenimentul care a avut loc la sfârșitul anului trecut, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8, poate fi accesat pe contul nostru de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=NSdmZnz-tzQ&feature=youtu.be