17 octombrie 2017 — Evocări

Ștefan Petică 113

Ștefan Petică (născut pe 20 ianuarie 1877 la Bucești, Galați, mort de ftizie pe 17 octombrie 1904, în satul natal, la aceeași vârstă și de aceeași boală ca predecesorul craiovean Traian Demetrescu). Fiu al unei mărunte notabilități locale, influențat ca licean la Brăila de activitatea clubului socialist al Isabelei Sadoveanu, ajunge la București ca proletar intelectual. Semi-autodidact poliglot (a urmat totuși doi ani de Litere și Filosofie), a fost un cunoscător extrem de avizat al mai multor culturi și literaturi moderne – cel mai avizat, la noi, potrivit lui Ilarie Chendi. Apropiat inițial de cercurile socialiste (debutează cu articole la revista Munca) se deplasează treptat, pe aceeași linie antiburgheză, după „trădarea generoșilor”, către naționalismul radical (v. și programaticele Momentul național în artă, Arta națională). De aici, colaborarea aparent contradictorie la reviste antitradiționaliste, dar și la Semănătorul & Co. A fost – cum bine s-a spus – primul nostru simbolist autentic și articulat, unul însă pentru care specificul național nu exclude, ci legitimează estetismul modern, înțeles inclusiv metafizico-spiritual. Volumul său de versuri din 1902 (eteratul și impresionist-languidul Fecioara în alb) o confirmă cu piese de rezistență ca suita-titlu, Moartea visurilor sau debussyenele Și flautul magic vorbi și Când vioarele tăcură. Nu mai puțin, o confirmă postumele Serenade demonice și Cântecul toamnei. Mai mult decât magistrul Macedonski, pe care l-a secundat o vreme la Literatorul și cu care seamănă în bovarismul halucinat, a fost principalul teoretician din epocă al simbolismului românesc (Noul curent literar, Poezia nouă, Transformarea liricei sunt texte de referință). A încercat (și a reușit) totodată să concilieze estetismul  instrumentalist macedonskian cu melancolia muzicală eminesciană. Admirator al lui Dante și al ezoterismului al fedelli d`amore, dar și al lui Dante Gabriel Rosetti și al prerafaeliților englezi, emul declarat al lui John Ruskin, Hugo von Hoffmanstahl și Stefan George (nu al filierei simboliste franceze), traducător pasionat din Poe și, intermitent, din numeroși scriitori europeni moderni, s-a risipit într-o activitate publicistică multilaterală și dezordonată, de la literatură la sociologie (câteva studii în domeniu sunt notabile), istoria artei, filosofie, astronomie, politică, sub un număr greu determinabil de pseudonime. A colaborat sporadic a Mercure de France, cu o rubrică despre literatura română. Puținele poeme în proză nu sunt inferioare poeziei.  S-a exersat, cu rezultate promițătoare, și în dramaturgie (maeterlinckiana Solii păcii, drama Frații; câteva piese s-au pierdut). Prieten cu Bacovia și concitadinul Gr. Tabacaru (redactori la periodicul local Orizonturi noi), damnatul Petică a fost un reprezentant al „simbolismului moldovean” de cea mai pură esență europeană.

Text de Paul Cernat

Foto: Arhiva MNLR

16 vizualizări