4 aprilie 2020 — Educație muzeală

Tudor Arghezi, camera de reverie

Într-o camera mică, pe care și-o rezervase pentru reverie. Acolo s-a însuflețit geniul arghezian. Este de înțeles că vechiul birou este piesa centrală, biroul la care poetul trudea noaptea. În acest sens depune mărturie și Baruțu: „Niciodată tata n-a fost mulțumit de lucrul lui”, iar o afirmație preluată direct de la părintele lui ne confirmă această trudă: „Scriam de zece ori, ștergeam de zece ori și nici a unsprezecea oară nu eram mulțumit…”.

De obicei, masa de scris nu avea nimic pe ea, în afară de câteva creioane, o Biblie și un Pascal. Cei mai mulți dintre oaspeții poetului recunoșteau grija, aproape excesivă a acestuia, de a dosi orice rând scris, iar „sertarul trebuia să facă parte din recuzita obligatorie a adevăratului scriitor. Numai în gazetărie foaia de pe masa de scris pleacă direct la tipar. Literatura pretinde un stagiu intim de așteptare, de luni de zile și, uneori, ani. Sertarul e un fel de purgatoriu, de unde pagina pleacă în veșnicie sau în neant.” (Tudor Arghezi)

Text de Marieta Mihăiță, muzeograf
Credite foto: Arhiva Casei Memoriale „Tudor Arghezi – Mărțișor”, MNLR