Glisează meniul stânga/dreapta
18 martie 2020 — Recomandări
Nu ştiţi ce să mai citiţi? Poate vă facem noi curioşi!
Iată ce spunea Tudor Arghezi despre romanul său „Lina“:
„Cartea asta ilustrează un moment al vieţii mele de tânăr căutător al unei activităţi de pe urma căreia să-mi câştig o oarecare existenţă; ea aduce o lume total ignorantă şi necunoscută cititorului şi ar merita o altfel de discuţie decât o fac majoritatea cronicilor. Fără să fie un manifest căutat, cartea este tabloul viu al unei epoci (…). O vreme de felurite învălmăşeli şi abuzuri, care au determinat crize de conştiinţă, de caractere (…)“.
Iar Baruţu, fiul acestuia, completează:
„Fără a fi un roman strict autobiografic, Lina conţine multe elemente din viaţa autorului din jurul anilor 1897-1898. Ion Trestie, eroul cărţii, este Ion Theo (Tudor Arghezi n.n) care debutase cu un an mai înainte de a veni la Chitila, în ziarul „Liga Ortodoxă”. Avea 17 ani, se împrietenise cu Galaction, Cocea şi Demetrius, îl cunoscuse pe Caragiale (…)
Concepută în Mărţişor între anii 1940- 1941, Lina este una dintre cărţile pe care, contrat obiceiului de a declara aşa ceva, tata o considera „o carte bună, scrisă bine!”
(sursa: „Povestiri din Mărţişor“, Baruţu T. Arghezi, Ed. „Mihai Eminescu“, Oradea, 1995)