Tudor Arghezi – Tipograf și Ziarist

Arghezi tipograf

Pe lângă binecunoscuta activitate de scriitor, de-a lungul vieții sale, Arghezi s-a remarcat și prin activități tipografice. În 1904, scoate revista Linia Dreaptă, pentru care dă toate indicațiile necesare tipăririi, stabilește tipul de literă și formatul paginii, în timp ce prietenul său, scriitorul Vasile Demetrius, este însărcinat cu execuția în tipografie. Între 1915-1916, colaborează și cu Tipografia Institutului de Arte Grafice Flacăra din strada Cîmpineanu nr. 40. Tot aici vor fi tipărite și ziarul Națiunea și publicația Figuri contemporane. Între 1927-1928, desfășoară o activitate intensă în domeniul tipografic. Este director al tipografiei Cartea Medicală din fostul bulevard Elisabeta nr. 6 (loc transformat ulterior în sală de expoziții și, mai apoi, în Cinematograful Victoria, respectiv, Corso). Cartea Medicală a fost înființată sub formă de societate, iar acționarii erau în mare parte doctori în medicină. Tipografia era echipată atât cu utilaje de tipărit, cât și cu utilaje de legătorie. În perioada 1926-1928, lucrau sub îndrumarea lui Tudor Arghezi  38 de oameni: zețari, mașiniști, ucenici zețari, lucrători auxiliari, mașiniști de tipar, un conducător tehnic și un șef de atelier. În 1928, la tipografia Cartea Medicală apare prima serie a revistei Bilete de Papagal. Între 1937-1938 colaborează cu Tipografia Cuvântul românesc din strada Cobălcescu nr. 9. Aici apare o altă serie a Biletelor de papagal. Următoarea colaborare în domeniu o are cu Tipografia Viitorul, unde apare Informația zilei (1943-1945), ziar în care se include rubrica Bilete de papagal, iar apoi revista Bilete de papagal (ultima serie).

La 22 octombrie 1941, în urma unui examen susținut în fața Comisiunii de calificare profesională din București Arghezi obține Cartea de meșter tipograf culegător, ceea ce îi permitea deschiderea unei tipografii proprii. După ani și ani de planuri, muncă și frământări, Arghezi înființează chiar în curtea casei  Mărțișor o mică tipografie – Potigraful Mărțișor. La data de 15 iunie 1943, inventarul tipografiei era destul de bogat: o mașină tipografică cu electromotor, o mașină tip tighel, o tiparniță Boston, un utilaj de tăiat hârtie, o mașină de cusut cu sârmă, o masă de oțel și un utilaj pentru așezat și paginat formele, 6 regale cu sertare pentru litere și 400 de kg de litere diferite, de plumb. Abia la 5 septembrie 1947 Arghezi înființează firma socială Potigraful Mărțișor unde, pe lângă unele tipărituri mici, cărți de vizită, felicitări, catalogul unei expoziții de pictură, va fi tipărită și o cărticică pentru copii. În 1948, utilajele tipografice sunt naționalizate și singura tipăritură realizată la Potigraful Mărțișor va fi această cărticică, Drumul cu povești. Pe dosul primei pagini a stat scris: „Acest caiet de buzunar, întâiul din seria lui, scris de Tudor Arghezi, desenat de Mitzura Arghezi și tipărit de Baruțu Arghezi, acasă la ei, în editura autorului, a văzut lumina zilei în Crăciunul anului 1947.”

Arghezi. Cronica. Șirato

Din 12 februarie 1915 până în 31 iulie 1916, Arghezi se ocupă intens de revista Cronica. Pe prima pagină a publicației, îl găsim la poziția de Director pe N. Theodorescu-Arghezi, iar la Direcțiunea literară se află bunul său prieten, Gala Galaction. Pentru Arghezi este o perioadă prolifică. Publică numeroase articole, majoritatea de factură politică, dar și cronici dramatice și plastice, recenzii și medalioane. Programul revistei nu este conceput cu puncte și subpuncte. „Noi aducem ceva mai mult, o emoție, atâta timp cât emoția crește, virginitatea sufletului durează neatinsă…”.  În privința activităților publicistice și artistice, Arghezi se declara, fiind împotriva stricteței, „Fără patimă, să trăiască nu merită nimic, spațiul măcar al unei clipe…”.

În afară de cei doi întemeietori, Cronica a găzduit în paginile sale și articoloele unor scriitori tineri aflați pe atunci la începuturi. Printre aceștia îi amintim pe Adrian Maniu, Perpessicius, Ion Vinea, Paul Zarifopol, Demostene Botez, Vasile Demetrius și alții.

Prin revista Cronica Tudor Arghezi se impune în zona pamfletului, „arta de a spurca frumos” cum o numește Nicolae Balotă. Despre această specie literară, Arghezi vorbește chiar în paginile revistei Cronica (anul II, nr. 64, 1 mai 1916): „… eu concep pamfletul astfel: nu a ridiculiza destinatarul în ochiul altora, dar a-l răvăși pe dinlăuntru. Trebuie descurajat, pus în panică – să constate că ceea ce spun este adevărat”. Mai târziu, vorbind despre același subiect, Arghezi precizează: „Pamfletul se învârteşte în jurul obiectului cu o oarecare frumuseţe de corb: între două zboruri circulare, ciupeşte, zgârâie, înţeapă, rupe. Pamfletul se lucrează cu undreaua, cu peria de sârmă cu răzătoarea sau cu fierăstrăul bijutierului, şi uneori, în clipele supreme cu sculele măcelăriei!”.

Revista Cronica avea apariție săptămânală, iar pentru desenele ce însoțeau unele articole, Arghezi alege să colaboreze cu Francisc Șirato, Iosif Iser și Rodica Maniu. Lui Francisc Șirato, îi aparțin mai ales desenele de pe coperta revistei. Unul dintre cei mai proeminenţi pictori ai primei jumătăţi a secolului XX, Francisc Şirato s-a născut la Craiova, la 15 august 1877, într-o familie de mici meseriași. Încă de mic este pasionat de desen. A studiat mai întâi litografia la Institutul Grafic din Craiova.  În 1898 pleacă din țară cu gândul de a urma cursurile Academiei de Artă din Düsseldorf, însă nu are o situație financiară favorabilă și în 1899 revine pentru a se înscrie la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. În primii ani de activitate artistică, i-au fost remarcate doar desenele. A expus câteva lucrări în cadrul „Salonului Oficial” din 1907. Pasionat, Șirato își petrecea mult timp în atelierul de litografie al institutului Grafic. Acolo, un lucrător mai bătrân l-a inițiat în metodele de imprimare. Foarte repede a învățat să facă afișe în culori, care au și fost primele de acest gen din România. A lucrat ca desenator în diverse tipografii, a realizat afișe, a litografiat icoane în culori şi a semnat o serie de desene în diverse publicaţii ale vremii. Primele picturi le-a prezentat în cadrul expoziţiilor grupării „Tinerimea Artistică” (1908-1914), fiind şi unul dintre primii membri ai acestei asociaţii. Abia după război, în 1921, a organizat prima sa expoziţie personală. Şirato devenise, încă din 1917, custode la Muzeul Naţional de Artă Populară, iar mai târziu, în anul 1932, a fost numit profesor la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. Cea mai semnificativă adeziune artistică a sa a fost însă la „Gruparea celor patru”(„Grupul celor patru”), pe care a înfiinţat-o în 1925, împreună cu pictorii Nicolae Tonitza şi Ştefan Dimitrescu şi cu sculptorul Oscar Han. Se stinge din viață la 4 august 1953.

Despre viața și opera lui Francisc Șirato au scris cărți Vasile Drăguț, Petru Comarnescu, Mihai Ispir, dar și Tudor Arghezi – în volumul Pensula și Dalta apare o tabletă cu numele pictorului, scrisă în 1938, iar mai târziu Arghezi este implicat în apariția albumului Francisc Șirato, București, Casa de Librarie si Editura „Arta”, 1944, pentru care scrie textul de prezentare. Într-unul articol aniversar al revistei Cronica (anul II, nr. 53-54, 20 februarie 1916) și anume la împlinirea unui an de la înființare, Arghezi enumeră persoanele de bază ale revistei. Pe Șirato îi numește „tovarăș de aproape” și îi mulțumește: „admirabilului artist și om ce-i Francisc Șirato, care ne-a ajutat, neostenit, binevoitor și frățește atent, din primul moment, cu arta și cu povața lui.”