Glisează meniul stânga/dreapta
6 ianuarie 2021 — Evenimente
Joi, 7 ianuarie 2021, se împlinesc 140 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, dramaturgului și traducătorului Ion Minulescu. Pornind de la post scriptum-ul semnat de I. L. Caragiale în scrisoarea către Mihail Dragomirescu, P.S. Rogu-te, cine o fi Ion Minulescu?, după lectura, la Berlin, a poeziei „În orașul cu trei sute de biserici”, vom încerca să răspundem la această întrebare vizitând expoziția de bază a MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, în intervalul 10.00 – 18.00, pentru a descoperi povestea cafenelelor pariziene Voltaire, l’Odeon și a boemei bucureștene, a Terasei Oteteleșanu, developând întâlnirea scriitorului cu Victor Brauner și Constantin Brâncuși, momentul oficierii căsătoriei cu Claudia Millian, locuințele din București, pe care le-a transformat, alături de soția și sora sa, în adevărate saloane literare și artistice, precum și rolul fundamental al lui Ion Minulescu în deschiderea primului Salon de Artă Plastică.
Obiectele expuse în cadrul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8 vor constitui pretextul unui exercițiu de imaginație și de călătorie la început de secol XX.
Muzeograf: Cristina Milca