18 septembrie 2017 — Evocări

Vasile Cârlova 186

Pe 18 septembrie 1831 a murit la Craiova de dizenterie, la doar 22 de ani (n. 4 februarie 1809, Buzău)  sublocotenentul Vasile Cârlova, voluntar angajat în miliția națională (prim nucleu al „oștirii române” căreia i-a dedicat și un marș; poemul a circulat multă vreme pe foi volante din cauza cenzurii). Descendent al unei familii de boierinași cu rădăcini destul de vechi, rudă cu viitorul colonel reacționar Grigore Lăcusteanu și coleg în junețe cu Grigore Alexandrescu, junele Vasile a tras lozul cel mare al poeziei romantice, incipiente la noi, intrând în canonul literaturii române cu doar cinci poeme publicate (dacă facem abstracție de poemele în grecește și de traducerile juvenile din Musaios și Voltaire): melancolica Înserarea, vibranta Rugăciune, neoanacreontica Păstorul întristat (pusă pe muzică în 1850 de Anton Pann), preromantica Ruinurile Târgoviștei și Marșul românilor/Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național, majoritatea apărute în revista Curierul românesc a protectorului și promotorului său I. Heliade-Rădulescu. Avantajul întemeietorului a aparținut însă în exclusivitate posterității scriitorului, nu omului.

Text de Paul Cernat

foto: Arhiva MNLR

149 vizualizări