Vernisajul expoziției „Versuri cusute”, semnată de Anamaria Nișcoveanu

În cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, arta a căpătat o formă neașteptată: firul și acul au devenit instrumente poetice, iar semnele de carte – spații de întâlnire între vizual și liric. La sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu, a avut loc vernisajul expoziției „Versuri cusute”, semnată de Anamaria Nișcoveanu și curatoriată de Monica Morariu, nu doar o expoziție, ci o mărturie vizuală despre cum poezia poate fi „citită” și altfel: cu mâinile, cu ochii, cu inima.

În „Versuri cusute”, semnele de carte nu mai sunt doar obiecte auxiliare lecturii, ci spații în miniatură unde poezia e brodată, punct cu punct, cu o migală tăcută. Fiecare fir tras prin pânză este un vers nerostit. Fiecare semn este o poezie condensată într-un gest.

Anamaria Nișcoveanu, artist plastic cu o voce discretă, dar cu o forță expresivă aparte, creează în această expoziție o serie de lucrări ce transced limita dintre funcțional și artistic. Prin ac, ață, texturi și simboluri, ea „scrie” poezie pe materiale fragile, transformându-le în obiecte de memorie și meditație vizuală.

Monica Morariu a reușit să creeze un parcurs expozițional coerent, subtil și emoționant. Expoziția nu este o simplă înșiruire de lucrări, ci un discurs în sine, o narațiune vizuală despre fragilitate, ritm interior și tăcere poetică. Expoziția „Versuri cusute” a venit ca un gest de încetinire și recuperare a sensului profund. Este o pledoarie pentru obiectul mic, făcut de mână, unic și fragil. Pentru poezie ca timp recuperat, ca act de prezență și grijă.

Această expoziție rezonează perfect cu spiritul Festivalului Internațional de Poezie București, care de 15 ediții creează punți între generații, culturi și expresii artistice. Prin „Versuri cusute”, FIPB a făcut loc, în mod firesc, unei forme alternative de poezie – poezia fără cuvinte, dar cu vibrație deplină.

Deschisă între 15 septembrie și 5 octombrie 2025, expoziția rămâne o invitație deschisă la contemplație, la apropiere, la regăsire.

Este o poezie a tăcerii. A detaliului. A răbdării.
Și poate tocmai de aceea – o poezie care durează.

Credit foto: Dan Marinescu