Zoe Dumitrescu-Bușulenga – 100 de ani de la naștere | Acad. Eugen Simion

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea criticului și istoricului literar Zoe Dumitrescu–Bușulenga, cercetător, eseist, filosof și profesor, intelectual rafinat, care în ultimii săi ani de viață a ales calea monahală, călugărindu-se la Manăstirea Văratec, sub numele de Maica Benedicta. Cu această ocazie, acad. Eugen Simion face o scurtă evocare dedicată eminentei profesoare Zoe Dumitrescu–Bușulenga, ale cărei modele au fost Goethe, Shakespeare, Eminescu și adoratul său profesor, Tudor Vianu.

Zoe Dumitrescu–Buşulenga se naște în 20 august 1920, la Bucureşti, părinţii săi fiind Nicolae Dumitrescu, de profesie jurist, şi Maria Apostol, filolog. Parcurge cursurile Şcolii Centrale din Bucureşti şi, în paralel, ia lecţii de muzică la Conservatorul „Pro-arte”. Este înscrisă la studiile superioare juridice şi filologice de la Universitatea din Bucureşti, obţinând diplome în anglo-germanistică şi istoria artelor, dar şi în ştiinţe juridice.

În anul 1948 devine asistent universitar la Catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii din Bucureşti, iar în perioada 1948 – 1949, devine redactor la Editura de Stat.

Între anii 1949 – 1957, este redactor la Editura pentru Literatură şi cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, în anul 1970, îşi obţine doctoratul cu lucrarea „Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor”, în anul 1972 este visiting professor la Universitatea din Amsterdam, iar din anul 1973, devine director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti.

În perioada 1964 – 1989, Zoe Dumitrescu–Bușulenga publică patru mari volume în care sunt analizate minuțios viaţa şi opera poetului Mihai Eminescu.

Din anul 1975 este profesor universitar la Catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii din Bucureşti – moment până la care a parcurs toate treptele ierarhice din învăţământ (asistent universitar, lector, conferenţiar), La 1 martie 1974 devine membru corespondent al Academiei Române, urmând ca, în 22 ianuarie 1990, să fie numită membru titular al Academiei Române. În perioada 2 februarie 1990 – 18 februarie 1994 devine vicepreşedintele celui mai înalt for academic al ţării, fiind şi preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei.

Între anii 1991 şi 1997 a fost director al Şcolii Române din Roma, membră a Academiei de Ştiinţe şi Studii Europene din Franţa şi, din anul 1993, membră a Academia Europaea din Londra.