23 iulie 2021 — Evenimente

140 de ani de la apariția la Iași a „Cărții de bucate boiereşti – 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 28 iulie 2021, 18.30, în Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8  să urmăriţi dialogul între conf. univ. dr. Florentina Niţu şi conf. univ. dr. Cristina Bogdan dedicat împlinirii, în 2021, a 140 de ani de la apariția la Iași a Cărții de bucate boiereşti  200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti, volum semnat de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi.

Florentina Nițu este decan al Facultății de Istorie, Universitatea din București. Domeniul său de expertiză acoperă din punct de vedere cronologic Evul Mediu și premodernitatea românească, iar din punct de vedere tematic  istoria economică a spațiului românesc în secolele XVI-XVIII, istoria prețurilor și circulația metalelor prețioase, istoria modei, costumului și a bijuteriilor, studiile muzeale și de patrimoniu. Este coordonator științific al Muzeului Universității din București. Teza de doctorat  publicată sub titlul Prețuri de podoabe și orfevrărie din metal prețios în spațiul românesc, secolele XVI-XVII – a primit Premiul Dimitrie Onciul al Academiei Române, în anul 2006.

Cristina Bogdan este conferențiar și prodecan al Facultății de Litere a Universității din București. Predă cursuri de istoria mentalităților, antropologie culturală, studii de gen și antropologie urbană. A scris numeroase studii de tanatologie și iconografie religioasă, a coordonat mai multe volume de istorie culturală, iar cartea ei, Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate (2016), a fost nominalizată la Premiile „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016.