Casa memorială „Anton Pann”

Bilete on-line disponibile aici: https://anton_pann.booktes.com

Muzică interpretată de Grupul Trei Parale și de Ansamblul Anton Pann

Conceptul muzeal propus în expoziția de față urmărește principiile interactivității și conectivității. Povestea vieții unui scriitor spusă într-un mod inedit, o incursiune în lumea literară și politică a vremii lui. Cele mai frumoase ilustrații de carte realizate de artiști români faimoși, instalații interactive și animații. Douăzeci și trei de instrumente muzicale reprezentative pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, o arhivă de sunete, partituri, piese vocale și instrumentale, laice și religioase compuse de Anton Pann. Toate în prima expoziție permanentă a casei care păstrează vie memoria unui scriitor și a vremurilor în care a trăit și a creat el, prezentate printr-un concept curatorial propus de arhitecții Constantin Goagea și Justin Baroncea.

Casa, prima și singura în care Anton Pann a locuit fără chirie, a fost cumpărată – împreună cu locul – la 20 februarie 1848. Aflată la mică distanță de Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană dreaptă a cântat Anton Pann, locuința are o curte largă, în care proprietarul și-a putut muta tipografia. În această casă, Anton Pann a realizat cea de-a doua ediție a capodoperei sale, Povestea vorbii, iar mai apoi, Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea, cealaltă creație de vârf semnată de autor, precum și O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu. Intrată în patrimoniul MNLR în urmă cu mai puțin de 1 an, astăzi Casa Memorială „Anton Pann” își deschide porțile și intră pentru prima oară în circuitul public, aceasta putând fi vizitată gratuit până la sfârșitul anului.

COORDONARE PROIECT:
Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române

AUTORI: Constantin Goagea, Justin Baroncea, Anastasia David, Alexandru Condrea

CONSULTANȚI ȘTIINȚIFICI: Gabriela Dumitrescu (Academia Română), Nicolae Mecu (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), Florin Iordan (trupa Trei Parale), Constantin Răileanu (trupa Anton Pann)

COLABORATORI: Emanuel Birtea, Mihaela Butoi, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Sonia  Lascu, Adina Lupu (documentare), Radu Manelici (grafică), Ioana Naniș, Sabina Nechita, Ioana Trușcă, Alexandru Voicu, Rareș Nedelcu, Urban Paint (execuție)

ECHIPA MNLR: Emanuel Cambosie, Ana Claudia Cencu, Andreea Drăghicescu, Emil Doicescu, Victorița Doicescu, Anița Grigoriu, Alina Ioan, Andra Ispas, Ina Mareș, Cristina Milca, Ilinca Stratan, Luana Stroe, Violeta Vârjoghe, Loredana Voicilă

Galerie Foto