143 de ani de la nașterea lui George Bacovia

În familie i se spunea Iorgu. La 17 septembrie 1881 se năștea poetul George Bacovia. Pe numele adevărat Gheorghe Andone Vasiliu, a fost cel de-al cincelea copil dintre cei nouă ai Zoiței (casnică) și al comerciantului Dimitrie Vasiliu.

De mic, poetul a fost firav, delicat, o fire extrem de sensibilă. Dragostea nemărginită a mamei o făcea să-l țină mai mereu pe lângă ea. Între surorile mai mari, mai înalte, mai vesele, Iorgu se simțea cam stingher, de aceea îi plăcea să fie mai mereu în preajma mamei și parcă toată dragostea ce încăpea în sufletul unei mame se revărsa asupra micuțului. De câte ori mergea în grădină, alături de ea, spunându-i mamaie, o ținea de faldurile fustelor largi, se oprea la florile culese rostind: „Nu le rupe, mamaie, le doare! Ai văzut cum mor în pahar?”

Înainte să împlinească 7 ani, Iorgu s-a îmbolnăvit greu de febră palustră și nu a fost înscris la școala primară, ci la un pension din Bacău. Între anii 1889-1894, Iorgu urmează cursurile primare la Școala Domnească/Școala de băieți nr. 1 din Bacău. Calificativele primite în timpul anilor de școală vor fi între „foarte silitor ” și „atenție mare”.

La 17 ani se înscrie la Școala Militară din Iași, însă nesuportând regimul de cazarmă, fuge din internat și se întoarce la liceul pe care-l termină la 22 de ani, fără a-și da bacalaureatul. „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți, era prea multă asprime și prea puțină înțelegere”, mărturisea poetul într-un interviu. Tot în această perioadă a debutat în revista Literatorul lui Macedonski cu poezia Și toate (1899), semnată V. George. Studenția, ca și liceul, n-a fost ușoară. În 1903 se înscrie la Facultatea de Drept din București, unde din cauza unor examene administrative se retrage după primii trei ani. Se reînscrie în 1907 la Facultatea de Drept din Iași, pe care o absolvă în 1911. Cotizează la Baroul din Bacău aproximativ zece ani, dar nu profesează niciodată în această direcție. „Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iașilor, pentru a citi versuri, a fuma țigări și a clădi castele, care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania. Mulți dintre cei care au fost odată au dispărut. Ceilalți s-au făcut oameni cumsecade. Au ajuns avocați vestiți sau profesori respectați.” (I. Valerian – De vorbă cu G. Bacovia – I). „Pe lângă cunoștințele juridice am făcut poezie… Furat de încurajările prietenilor, printre cursurile de drept roman și civil, m-am trezit poet de-a binelea. Literatura de care m-am atins din când în când și-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând cu succes asupra studiilor mele juridice.”

De-a lungul vieții, a avut mai multe slujbe, printre care funcționar public în Ministerul Minelor și Petrolului, funcționar și ajutor contabil în Prefectura Bacăului, bibliotecar, dar și profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala Normală de Băieți din Bacău. Publică sub mai multe pseudonime precum V. George, G. Andoni, Bob, Vag și Geo Vas. „Numele de Bacovia eu l-am luat din dicționarul lui Hasdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului”, mărturisea poetul.

Îi plăcea să scrie în mijlocul naturii, avea un loc al sufletului, în Parcul Trandafirilor, din Bacău, sub celebra salcie, de cele mai multe ori nemulțumit, le scria și transcria până ce poemele aveau o formă desăvârșită. Poetului în tinerețe îi plăcea să frecventeze cafenelele, tavernele, cârciumile, mustăriile, deseori îi plăcea să bea vin. „De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor”, spunea poetul.

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu, poetă și ea, orfană de ambii părinți, mai tânără decât poetul cu 14 ani. Bacovia era scund, slab, cu ochii albaștri, serafici (după cum îi numea soția sa), purta plete blonde, având și un tic, să-și ciupească mustața. Și-a dedicat întreaga viață poetului, fiindu-i sprijin nu doar sufletului, ci și operei lui.

Pentru poet, debutul editorial a avut loc la vârsta de 35 ani, prima carte ce i-a apărut in librării, a fost volumul Plumb, sub îngrijirea lui Ion Pillat. Pe parcursul vieții a publicat mai multe volume, printre care: Scântei galbene, 1926 (Tipografia Minerva, Bacău, pe cheltuiala proprie), Bucăți de noapte (poeme în proză) 1926, Cu voi, 1930, Comedii în fond, 1936, Stanțe burgheze, în 1946. A fost distins cu Premiul Național de Poezie, împreună cu Tudor Arghezi, 1934, oferit de Societatea Scriitorilor Români; Premiu de poezie al „Ministerul Artelor”, pentru Vol. Plumb, 1923 și de două ori i s-a conferit „Meritul Cultural” pentru litere și opere literare, acordat de Regele Carol al II-lea, în 1932, respectiv 1935.

În anul 1955, la 74 de ani, a înregistrat 28 de poeme cu ajutorul Societății Române de Radiodifuziune, poeme difuzate pe discuri de vinil, apoi pe CD, iar în prezent pot fi ascultate în cadrul Casei memoriale din București, cu ajutorul unui aparat pe senzori.

Text de Lelia Spirescu