25 iulie 2017 — Evocări

Mihai Codreanu 141

© foto: Arhiva MNLR

Mihai Codreanu (n. 25 iulie 1876, Iași – m. 23 octombrie 1957, Iași) a fost la fel de fidel Iașului cultural și sonetului – cel mai productiv sonetist, consacrat ca atare, din istoria literaturii române. Nota Bene, casa ieșeană de pe Strada Rece nr. 5 în care a murit și-o numise „Vila Sonet” (de vizitat neapărat: atmosfera e perfect conservată)… Absolvent de Drept, văr cu politicianul liberal Gh. Mârzescu (cel care a inițiat, în 1924, legea de scoatere în afara legii a Partidului Comunist), a avut drept pasiune profesională arta dramatică, pe care a practicat-o intermitent. Ca traducător din Edmond Rostand, a atras atenția Academiei Franceze, care l-a ridicat în rang de Cavaler…  A deținut, de-a lungul timpului, diferite funcții în conducerea unor instituții de profil ieșene (director la Teatrul Național, profesor și rector al Conservatorului de Artă Dramatică ș.a.m.d.). Și ca publicist a fost un fidel – de astă dată, revistelor de pe malul Bahluiului, în special Însemnări ieșene și Viața Românească, unde era o prezență familiară. Era, în scris și-n viață, un tip cu poză glacială și simț al etichetei, un „oficial” (deși afectat de o orbire progresivă, a deținut numeroase funcții în consecință), dincolo de care se ascundea însă un spirit de un nonconformism particular. Faptul se vede nu numai în biografia lui, ci și la o lectură atentă a poemelor și (mai ales) a sonetelor sale, grupate în culegeri ca Diafane, Din când în când, Statui, Cântecul deșertăciunii, Turnul de fildeșSonete și evadări din sonet (unele evadări, delicioase, sunt licențioase de-a dreptul).

Text de Paul Cernat, iulie 2017

 

120 vizualizări