Glisează meniul stânga/dreapta
5 septembrie 2021 — Anunțuri
Muzeul Național al Literaturii Române deplânge dispariția celui care a condus destinele Teatrului Național din București vreme îndelungată, Ion Caramitru.
Ion Caramitru s-a născut în București la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni. Om de teatru, film, televiziune și monarhist convins, a absolvit I.A.T.C. în 1964, clasa profesor Beate Fredanov. A colaborat cu mari regizori ai scenei românești precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.
Dintre zecile de pelicule în care a apărut merită menționate producțiile „Pădurea spânzuraților”, premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă” în regia lui Stere Gulea (1978), „Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea. Talentul său, remarcat de producători din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum „Kafka” (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons și Theresa Russell, „Mission: Impossible”, regia Brian de Palma, sau minunatul rol Count Fontana din „Amen” (2002), regia Costa-Gavras.
Trebuia să fie prezent la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR), însă, din cauza problemelor medicale, a fost nevoit să lipsească de la eveniment. Din păcate, actorul n-a putut fi prezent nici la evenimentele menite a marca 150 de ani de la Serbarea de la Putna, din 1871, organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române în parteneriat cu Academia Română, Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare şi Consiliul Județean Suceava.
Distins cu decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, medalia fiindu-i conferită de Principesa Margareta pentru excepţionala sa carieră fără de care arta dramatică a ultimelor cinci decenii ar fi mai săracă, Ion Caramitru a fost unul dintre actorii români pentru care a rosti versurile lui Eminescu echivala cu a respira aerul înălţimilor munţilor Carpaţi. A dus poezia lui Eminescu atât pe meleaguri româneşti, cât şi pe meridianele lumii. Toate rolurile sale au rămas în memoria spectatorilor de teatru, dar şi de film. Cu har, forţă şi subtilitate, a ales în ultima vreme să invite spectatorul la reflecţie, la calitate şi fineţe, fiind parte din spectacolele numite „Caramitru - Mălăele, câte-n lună şi în stele”. De la Shakespeare la Topîrceanu, de la Nichita Stănescu la Marin Sorescu, Ion Caramitru răspundea cu inteligenţă şi subtilitate partenerului său irezistibil, Horaţiu Mălăele. Amândoi au fost însoţiţi de Adrian Naidin.
„Ritmul vieţii noastre s-a modificat de la revoluţie încoace, e mai trepidant, mai pretenţios, mai solicitant, mai tensionant; s-a schimbat competiţia. În artă, există încercarea de a atrage atenţia asupra a ceea ce faci, a crescut foarte mult importanţa publicităţii, care a devenit esenţială şi care costă. Experienţa de viaţă şi modul în care ai trecut prin ea şi ceea ce ai cules, ai ales, ai găsit uneori sau ţi-ai propus, toate aceste experienţe au produs şi produc în continuare un proces de cunoaştere de sine mereu valabil. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Naturile artistice, să spun aşa, au şi o memorie specială sau un sistem de a memora în mod special evenimentele în care fiinţa ta este implicată. Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi revin în memorie, din ce în ce mai clare şi mai pline de semnificaţii, amintirile copilăriei. Amintirea jocului de-a viaţa, făcut cu seriozitate, atunci când eşti copil, lasă urme adânci şi chiar dă un soi de personalitate copilului care înalţă zmeul. Obsesia mea de-o viaţă este nu să fac un rol mai bun decât altul sau să visez anumite roluri, ci să nu cobor media calitativă a tuturor rolurilor pe care am apucat să le joc”, mărturisea Ion Caramitru într-un interviu.
Condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Credit foto: Florin Ghioca