Alexandru Kirițescu, maestrul comediei crâncene

Astăzi se împlinesc 132 de ani de la nașterea lui Alexandru Kirițescu. A debutat ca dramaturg de tânăr, la doar 22 de ani, cu piesa „Învinșii”, titlu ironizat de Arghezi, care-l considera de rău augur pentru un debut.

Piesa a fost modestă, ca multe alte producții dramatice ale autorului. În epocă, fratele lui, Nicolae Kirițescu, pare să aibă mai mult succes, ca autor de texte pentru revistă. Tânărul dramaturg urmează cursurile facultății de drept din Universitatea bucureșteană, ajungând inspector la Teatrul Național. A publicat mai multe articole legate de teatru, în revistele vremii, dar și piese, dintre care trei sunt reunite într-o așa-zisă „trilogie a renașterii” („Borgia”, „Nuntă la Perugia” și „Michelangelo Buonaroti”). În 1943 a scris chiar și o piesă ce ironizează regimul antonescian („Dictatorul”). După 1945 scrie mai puțin teatru, preferând să fie mai degrabă un îndrumător al tinerilor dramaturgi. Este membru al comitetului de lectură al Teatrului Național, poziție delicată, având în vedere ca are sarcina de a propune piese pentru a fi montate pe prima scenă a țării, în condiții vitrege pentru cultură. În 1956 primește premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române.

Deși cariera de dramaturg a lui Kirițescu nu pare impresionantă, una dintre piesele sale i-a adus o notorietate imensă: „Gaițele”. Parte a „trilogiei burgheze” (alături de „Marcel și Marcel” sau „Anișoara și ispita” și „Florentina”), a fost scrisă în 1930, ca urmare a unei experiențe craiovene a autorului. Acțiunea se petrece în casa văduvei unui bogat moșier, Aneta Duduianu, care locuiește alături de fiica sa, Margareta, soțul acesteia, Mircea Aldea, și două servitoare. Alături de aceștia mai apar și alte personaje, la fel de odioase ca bătrâna Aneta, dar și sexoasa Wanda, verișoară a Margaretei, sosită de la Paris, după ce-și risipise averea prin cazinouri și hoteluri de lux. Timoratul Mircea se îndrăgostește de ea, văzând-o ca pe o cale de evadare din mediul toxic al „cuibului de viespi”. Piesa se încheie cu moartea Margaretei, căreia Aneta îi dezvăluie infidelitatea soțului pe care îl diviniza. După scena antologică a citirii scrisorilor incriminatoare, urmează sinuciderea nefericitei Margareta. Umorul lui Kirițescu e cinic, iar personajele grotești în răutatea lor, sunt sigur creionate, ceea ce a oferit de-a lungul timpului partituri ce au atras mari actori (printre care Gheorghe Dinică, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Florin Piersic, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuță, Dorina Lazăr). Piesa s-a jucat de la bun început în multe teatre (premiera absolută fiind produsă de compania doamnei Bulandra) și continuă să se joace cu mare succes și astăzi, când majoritatea dramaturgilor interbelici au fost demult uitați.

Text de Radu Băieșu

Foto: Alexandru Kirițescu, arhiva MNLR