30 ianuarie 2019 — Aniversări

Aniversare Nicolae Breban, 85 de ani. Laudatio Acad.Eugen Simion

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită  Joi, 31 ianuarie 2019, ora 13.30, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, la sărbătorirea academicianului Nicolae Breban, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani. Laudatio va fi realizat de acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură din cadrul Academiei Române.

Nicolae Breban, născut în 1934, la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană. [Revista Contemporanul este editată de trustul Contemporanul – n.n.] El este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani. A debutat literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai târziu, Breban a publicat primul său roman, Francisca (tradus în limbile bulgară şi rusă), distins cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. În 1966, îi urmează romanul În absenţa stăpânilor, iar în 1968, Animale bolnave, premiat de Uniunea Scriitorilor. Breban a fost redactor-şef al revistei România literară. Breban a semnat scenariul filmului „Răutăciosul adolescent”, precum şi scenariul şi regia filmului „Printre colinele verzi”, o ecranizare a romanului Animale bolnave, inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes. În 1973, apare romanul Îngerul de gips, iar în 1975, versiunea în limba suedeză a romanului În absenţa stăpânilor. Nicolae Breban a mai publicat volumele Bunavestire (1977), Don Juan (1981), piesele de teatru Culoarul cu şoareci şi Bătrâna doamnă şi fluturele (1981 – 1982, Paris), ediţia franceză a romanului În absenţa stăpânilor (1983, Flammarion, Paris), Drumul la zid (1984), versiunea franceză a romanului Bunavestire (1985, Flammarion, Paris), Pândă şi seducţie (1991), volumul de versuri Elegii parisiene (1992), trilogia Amfitrion (1994) – Demonii mărunţi, Procuratorii, Alberta, Riscul în cultură (1997), Ziua şi noaptea (1998), Stricte amintiri literare (2001), Voinţa de putere (2001), Sensul vieţii. Memorii I (2003), Sensul vieţii. Memorii II (2004) şi Sensul vieţii. Memorii III (2006).

De asemenea, vineri, 1 februarie 2019, ora 11.00, în Aula Mare a Academiei Române (Calea Victoriei 125), va avea loc o sesiune aniversară dedicată academicianului Nicolae Breban, la care vor lua cuvântul acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură, acad. Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române și prof.univ.dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române.