Glisează meniul stânga/dreapta
19 februarie 2021 — Educație muzeală
Teatrul Kabuki, Bijin Ga, Shunga și Peisaje sunt cele patru mari teme ale expoziției de referință „Celebrități din Lumea Plutitoare”, expoziția de stampe japoneze din colecția avocatului George Șerban, cu care Muzeul Național al Literaturii Române deschide noua serie de expoziții temporare care vor fi organizate și prezentate publicului pe parcursul anului 2021. Expoziția curatoriată de Alexandru Chituță, un record pentru România prin numărul de lucrări expuse – 200 de stampe japoneze create de cei mai importanți artiști „ukiyo-e”, în perioada 1603-1868, cunoscută sub numele de epoca „Edo”, lucrări care acoperă marile teme ale acestei fascinante arte. Episodul cu numărul 8 din cadrul rubricii „Arta contemporană în direct” este de această dată dedicată unei expoziții care surprinde colecția impresionantă a unui colecționar contemporan.Epoca „Edo” (1603 – 1868) este marcată de figura Shogunului Tokugawa, care în timpul domniei sale a declanșat o serie de reforme care au asigurat stabilitatea țării, dar și izolarea ei geopolitică. Într-un climat de continuă transformare și modernizare, se dezvoltă și arta „ukiyo-e”, o formă artistică care se datorează în primul rând burgheziei (chonin), reflectând de fapt procesul de conturare al identității acestei clase sociale de artizani și negustori. Este momentul în care temele inspirate de cultura clasică, până atunci apreciate de aristocrație, sunt înlocuite cu preocupările cotidiene ale burgheziei:
„Gravurile „ukiyo-e” prezintă, așadar, activitățile întreprinse de chonin în scopul relaxării, fie că este vorba de teatrul kabuki, de „cartierele plăcerii”, de călătorii ori de literatură populară. Pe scurt, ele expun „joie de vivre” în accepțiunea burgheziei Edo. De aceea, deși traducerea obiectivă a termenului „ukiyo-e” este „imagini ale lumii trecătoare”, el a fost interpretat de chonin ca „imagini ale lumii plutitoare”. Această nuanțare a conceptului indică hedonismul pe care noua clasă socială îl asocia cu bucuriile efemere ale vieții.” (Alexandru Chituță, fragment din catalogul expoziției Celebrități din Lumea Plutitoare,
Expoziția „Celebrități din Lumea Plutitoare” este realizată de Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația „Șerban și Asociații”, Societate civilă de avocați, în parteneriat cu Asociația culturală „Pictor Octavian Smigelschi”, în perioada 5 februarie – 10 aprilie 2021, aceasta putând fi vizitată în fiecare zi, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00, la sediul MNLR HUB Griviței (Calea Griviței 64-66). Stampele japoneze fac parte integral din colecția privată Ukiyo-e George Șerban.
Vă invităm să parcurgem un tur ghidat, alături de gazda expoziției, colecționarul George Șerban, în episodul #8 al rubricii „Arta contemporană în direct”. Episodul #8 a fost difuzat difuzat în regim de premieră live pe pagina de Facebook a MNLR luni, 15 februarie 2021. Ulterior, acesta este disponibil pe site-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturaindirect.ro.
Echipa de proiect:
Coordonator multimedia: Alex Ursu
Coordonator proiect: Andreea Drăghicescu