27 februarie 2018 — Evenimente

Atelier creativ pentru copii la Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”

Sâmbătă, 3 martie 2018, ora 12.00, la Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” (Str. George Bacovia 63) invităm copiii cu vârste de 6-10 ani la un nou atelier creativ de improvizație organizat împreună cu Asociația MATKA și coordonat de artista Daniela Vîrlan. 

Un atelier interactiv, despre și cu jocuri de improvizație teatrală. Inventăm noi limbaje, purtăm dialoguri, exprimăm prin cuvinte care nu există emoții cunoscute, improvizăm folosindu-ne de propriul corp, dar în același timp folosim tehnicile specifice limbajului plastic. De data aceasta vom vizita împreună casa memorială Bacovia, iar apoi prin intermediul jocului, a tehnicilor plastice și a unor noi exerciții specifice artei actorului vom explora emoțiile simțite aici pentru a le exprima cu ajutorul unor limbaje diferite.

Fiecare atelier va fi structurat în două părți, una practică, cealaltă teoretică, iar modulul va include patru ateliere diferite, independente și complementare în același timp. Cel de-al patrulea atelier din cadrul fiecărui modul va aduce mai aproape de copiii prezenți un scriitor/artist contemporan.

– Înscrierea la atelier se poate face prin transmiterea unui mesaj pe adresa de e-mail:andreea.draghicescu.proiecte@gmail.com, în limita locurilor disponibile (max. 15 participanți/ședință atelier);
– Copiii pot fi înscriși fie la toate cele patru ședințe organizate în cadrul unui modul, fie la una/mai multe dintre ele;
– La programele permanente pentru familii, cu program fix, anunțate de noi, înscrierea se face începând cu marțea din săptămâna în care se desfășoară programul, iar orice modificare în programul dvs., vă rugăm să fie semnalată din timp, pentru a oferi publicului nostru posibilitatea participării;
– La programele pentru școli, programările se fac din timp, cu cel puțin două săptămâni înainte față de data solicitată pentru desfășurarea atelierelor;
– Taxa de participare constă în achitarea biletului de atelier de 5 lei/copil și a biletului de vizitare a casei de 2 lei/ copil.
________________

Atelierele creative organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, Casele Memoriale ale MNLR și Asocția MATKA se vor desfășura săptămânal în cadrul unui program complex de ateliere coordonate de Ana Catina, Mihaela Cîrjan, Valentina Iancu, Lea Rasovszky, Daniela Vîrlan.