13 octombrie 2017 — Evenimente

Ateliere pentru copii la Casele Memoriale ale MNLR

Vă așteptăm să vă înscrieți copiii între 6 și 10 ani la o serie de ateliere dedicate lor, la inițiativa Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), a Caselor Memoriale aflate în administrarea MNLR și a Asociației ArtCrowd – artiști în educație, care se vor desfășura în fiecare sâmbătă, în perioada 14 octombrie – 4 noiembrie 2017, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” și la Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”. Tema primului modul, organizat în patru ședințe, va fi „Portretul – reprezentare și autoreprezentare” la Casele Memoriale ale MNLR.

Prima ședință a modulului, va avea loc sâmbătă, 14 octombrie 2017, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Str. Mărțișor 26), începând cu ora 11.00, va fi inspirată de un fotoportret și un portret de tinerețe ale scriitorului Tudor Arghezi, pe care le vom descoperi vizitând locuința sa.

Vom răspunde împreună la întrebările: Ce este un portret și care poate fi scopul său? Ce ne spun portretele realizate la diferite vârste? Ce tehnici se pot folosi pentru a realiza un portret?

Atelierul practic va consta în descoperirea portretului în desen și a colajului pornind de la portrete de Man Ray, Chuck Close, Rineke Dijkstra și de la colaje de Pablo Picasso.

Programul desfășurării atelierelor din cadrul Modulului I:
– Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Str. Mărțișor 26), ședința 1, sâmbătă, 14 octombrie 2017, ora 11.00;
– Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” (Str. George Bacovia 63), ședința 2, sâmbătă, 21 octombrie 2017, ora 11.00;
– Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Str. Mărțișor 26), ședința 3, sâmbătă, 28 octombrie 2017, ora 11.00;
– Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” (Str. George Bacovia 63), ședința 4, sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 11.00.

– Înscrierea la atelier se face începând de astăzi la adresa de e-mail: andreea.draghicescu.proiecte@gmail.com, în limita locurilor disponibile (max. 15 participanți/ședință atelier);
– Copiii pot fi înscriși fie la toate cele patru ședințe organizate în cadrul unui modul, fie la una/mai multe dintre ele;
– La programele permanente pentru familii, cu program fix, anunțate de noi, înscrierea se face începând cu marțea din săptămâna în care se desfășoară programul, iar orice modificare în programul dvs., vă rugăm să fie semnalată din timp, pentru a oferi publicului nostru posibilitatea participării;
– La programele pentru școli, programările se fac din timp, cu cel puțin două săptămâni înainte față de data solicitată pentru desfășurarea atelierelor;
– Taxa de participare constă în achitarea biletului de atelier de 5 lei/copil și a biletului de vizitare a casei de 2 lei/ copil.
______

Atelierele organizate de MNLR și ArtCrowd la Casele Memoriale ale MNLR vor fi organizate pe parcursul a 12 module lunare și vor porni de la o temă generală anunțată la începutul fiecărui modul, urmând a fi inspirate de câte un obiect de patrimoniu din toate cele patru case memoriale, precum și de informații despre viețile celor patru scriitori ale căror case le vom descoperi împreună (Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu). Ele se vor adresa publicului între 3-18 ani, fiecare atelier urmând a fi personalizat în funcție de vârstă, și vor conține exerciții și sub-teme adaptate vârstelor participanților.

Scopul atelierelor este de a dezvolta gândirea critică – prin observarea, analizarea și compararea obiectelor și imaginilor, gândirea creativă (prin găsirea unor soluții variate pentru o temă dată) și abilitatea de a lucra în echipă, prin intermediul exercițiilor de colaborare. Contribuim astfel la formarea publicului tânăr și la descoperirea și promovarea patrimoniului cultural al Caselor Memoriale ale MNLR, oferind acces la educație non-formală și la cunoașterea alternativă a istoriei literaturii și artelor.