Atelierul de creație Poezie în viață

Muzeul Național al Literaturii Române organizează sâmbătă, 17 ianuarie 2026, între orele 14.00-18.00, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu 8, în cadrul Atelierului de creație Poezie în viață, coordonat de Nina Vasile, o întâlnire cu poetul Vasile Leac.

„Așa cum declară el însuși foarte precis despre sine, Vasile Leac (n. 1973) este un <poet și cercetător obscur al teritoriilor dispărute din geografia prezentului>, un detaliu care mi-a readus aproape volumul Seymour: sonată pentru cornet de hârtie (ediția Hartmann), citit cândva înainte de 2007. Este și una dintre cărțile de poezie din biblioteca personală, ceea ce înseamnă că mi-a atras atenția la vremea apariției. Recitind, am regăsit și recunoscut tocmai ceea ce spune despre sine și se potrivește, cu toate că este destul de diferit, în volumul său din 2018, la care am avut acces: Monoideal (Editura Nemira). Structura multifațetică a preocupărilor lui Vasile Leac, atât profesionale cât și artistice, i-au dat o manifestare proteică, în sensul unei ușurințe de a jongla cu forme, registre, tonuri, imaginarii greu de atins pentru poeții monocorzi. Așa că, dincolo de poezia tipărită, experiența sa artistică se desfășoară în ipostaze surprinzătoare, desigur, experimentale, într-o viziune personală a poeziei, una în care devine curator de expoziții poetice cu instalații sonore și vizuale. Eu nu cunosc în prezent un alt poet pentru care să apară atât de clar această funcție specială a unui poet în mediul cultural. După cum atenția sa de a integra poezia în social aducând-o în apropierea unor tendințe actuale ale omenirii contemporane, precum ecologia, arată o stare de prezență și o conștiință poetică încă în stadiul de precursor a ceva ce abia începe să fie. Ca membru fondator al grupării literare Celebrul animal şi al revistei Ca şi Cum sau ca inițiator al unor evenimente/conferințe/workshopuri de și despre poezie, din punctul meu de vedere, Vasile Leac este simptom pentru un fenomen curios în poezia românească: din lipsă de critici literari care să trasese ierarhii, legitimări, repere, direcții poetice, s-a ajuns în situația ca unii poeți să-și dezvolte ei înșiși un organ special care să reprezinte această condiție a poetului care este și face de toate. Rămâne de văzut pentru generațiile noi de poeți la ce este bun un asemenea poet, și acesta este unul dintre motivele pentru care l-am invitat în Atelierul de Creație Poezie în Viață. Altul ține de poezia însăși, în care am putut observa <teritoriile dispărute din geografia prezentului>, o formulă personală a ceea ce este poezia în general, cu sensuri și semnificații nenumărate, rar cunoscute și exprimate conștient de către poeți. Dar cu siguranță, acolo unde apar în poeme, invariabil strălucesc: <Lumina care intră pe geam e din altă zi./ Cafeaua nu schimbă nimic din realitate>. Toate sunt la locul lor./ Altfel. O plantă veștedă. Din cronologie au dispărut zile / însă numai pentru el. (Posibilități). Sau ca aici: <Să nu uiți noaptea aceasta. și nici/ mingea care a traversat-o. (Vino și arată-mi stelele)>. Vasile Leac surprinde cu o scriitură ce sună ciudat și totuși natural, în același timp revelator, împrăștiind generos cititorilor, propriile descoperiri, într-un joc unde <poemul se ridică (din pagină) în vârful picioarelor; te sărută pe obraz (…) ca un copil șmecher despre care ai impresia că știe secretul fericirii>.” Coordonator: Nina Vasile