Atelierul de creație Poezie în viață

Muzeul Național al Literaturii Române organizează sâmbătă, 24 ianuarie 2026, între orele 14.00-18.00, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu 8, în cadrul Atelierului de creație Poezie în viață, coordonat de Nina Vasile, o întâlnire cu poetul Cristian Sturza.

„Cristian Sturza a studiat filosofia și limbile clasice, apoi a lucrat ca profesor și ca redactor. Este autorul volumelor de versuri Insomnia (Cartea Românească, 2000) – Premiul pentru debut al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România – Excursie într-o minte violentă (Vinea, 2008), Dragoste și dioxină (Vinea, 2023), Vacuum (Vinea, 2024) și Hypno (Vinea, 2025). A publicat poezii în revistele Dacia literară, Viața românească, Vatra, Egophobia, Luceafărul de dimineață și Poezia, precum și studii de specialitate în Revista de filosofie. Este în mod clar ceea ce am putea numi un poet care își hrănește poezia din experiența domeniului profesional, în primul rând datorită referințelor explicite ce trimit către filosofi, concepte (occidentale sau orientale-indiene), idei filosofice. Cred însă că în descendență cioraniană, în măsura în care se revoltă în fața existenței, cu amărăciune, uneori lucidă, alteori îmbibată puternic cu percepția tuturor semnificațiilor morții ca otravă, singura salvare vizibilă fiind însă în actul scrierii poeziei și astfel mai curând împotriva filosofiei: „poezia mea e drogul meu / este delirul meu personal/ o limbă stranie şi de suburbie/ fără constrângeri gramaticale/pentru un creier anemiat/ în căutarea noului Orient/ în căutarea extazului ultim” (epilog în Excursie într-o minte violentă). În acest poem pe care l-am citat întreg, cred că avem și poetica valabilă pentru toate volumele publicate ale lui Cristian Sturza. Îi cedează astfel poeziei toate darurile pe care filosofia nu le poate oferi niciodată: nici drog, nici delir, nici extaz nu va fi vreodată filosofia, însă găsim o interesantă conviețuire și funcție de textuare a filosofiei, un ingredient necesar pentru echilibrarea „delirului” imagistic depresiv; astfel că, acolo unde ne apropiem de filosofie, poemul capătă profunzime, putere și strălucire: „marea iluzie a realității/ eliminată ca un sânge negru/ printre buzele ei deschise/ în clipa mizeră umilă a morții (…) în fiecare casă este seară/ în fiecare casă e un mort (marea iluzie a realiății, în vacuum). În Hypno, volumul cel mai recent, Cristian Sturza este consecvent cu autopercepția paradoxală, decandentă: „cu mine nu se mai poate face nimic/cineva ar trebui să audă/ar trebui să mă ucidă cineva” (fără sfârşit fără înţeles în Hypno). Ne amintim cumva de Mateiu Caragiale din Craii de Curtea Veche, dar adaugă, fără forțare ci într-o sincronicitate apocaliptică cu lumea toată, tot ce se întâmplă pe chinuita noastră planetă: „acesta este soarele dimineţii/ acesta este sfârşitul/ deasupra blocurilor inocente/ deasupra cartierelor încă adormite (…) acesta este soarele dimineţii/acesta este sfârşitul (…) splendoarea sa atomică/ leucemia” (soarele răsărind în Hypno).

Acest al cincilea volum (apărut la finalul anului trecut) ce arată o evoluție organică, în sensul maturizării intrumentelor tehnice interiore ale poeziei sale, reprezintă unul dintre motivele pentru care l-am invitat pe Cristian Sturza în Atelierul de Creație Poezie în viață. De asemenea, pentru procesul laboratorului poetic interior cu semnificația lui în propria sa existență și pentru capacitatea de a da conținutului filosofic relevanță poetică fără să devină un poet conceptual ci viu, autentic, actual, într-un mod în care cred că merită să fie cunoscut mai bine în spațiul public”. (Nina Vasile, coordonatoare Atelier de Creație Poezie în Viață)

Alte detalii: https://www.facebook.com/caleapoeziei

https://www.facebook.com/groups/Taller.Poeticperformance/