10 iunie 2020 — Comunicate de presă

Aurel Baranga, umor în pas de defilare

Pe numele său adevărat Aurel Leibovici, Aurel Baranga s-a născut la 20 iunie 1913 la București și a murit în 10 iunie 1979, tot la București. Va urma cursuri de medicină, pe care le va finaliza în 1938. A profesat medicina doar câțiva ani, dedicându-se după 1944 carierei literare. Va începe ca poet avangardist, debutând în 1929, ca mulți alții, în „Bilete de papagal”, micuța dar ospitaliera revistă a lui Arghezi, după care va colabora cu revistele de avangardă „Alge” și „Unu”, alături de Gherasim Luca, Paul Păun, Sesto Pals și Sașa Pană. Abandonează poezia în favoarea teatrului, devenind un prolific autor de comedii propagandiste. Din 1948 și până la moarte va conduce revista de umor „Urzica”, pe care a și înființat-o. A lucrat și la diverse reviste literare, iar la un moment dat a ajuns director artistic al Teatrului Național. În perioada proletcultistă a scris cu sârg piese ce preamăreau realizările clasei muncitoare și satirizau obiceiurile moșierilor și ale altor exponenți ai regimului burghezo-moșieresc. A debutat în teatru cu piesa „Bal în Făgădău”, urmată de „Iarbă rea”, din 1948, în care o fiică de boier încearcă să submineze eforturile inginerilor și muncitorilor harnici și inimoși de a construi societatea socialistă. Evident, clasa muncitoare va triumfa împotriva sabotoarei. Piesele lui următoare nu se îndepărtează prea mult de acest tipar: personaje bombastice, care preamăresc eroica luptă a comuniștilor împotriva naziștilor și pentru îndeplinirea revoluției socialiste. În cele din urmă, odată cu „Mielul turbat”, începe să-și valorifice umorul și textele sale devin acceptabile. Multe dintre piesele sale ironizează birocrația din instituțiile de stat, care este învinsă în final de câte un angajat onest și inimos. O altă temă de predilecție a dramaturgului este nefericirea conjugală, ca în „Fii cuminte, Cristofor!”, în care compozitorul Cristofor Bellea, sătul de monotonia menajului său cu soția Ema, încearcă să aibă o aventură cu nevasta unui amic. Evident, nu reușește să-și finalizeze intențiile, ba mai mult, se trezește în fața perspectivei de a rămâne singur, deoarece Ema îl anunță printr-o scrisoare că vrea să-l părăsească. Treptat, comediile lui încep să aibă tot mai mult succes, fiind montate peste tot, cu largul sprijin al autorităților comuniste. „Siciliana”, „Opinia publică”, „Sfântul Mitică Blajinul” au succes la public, fiind jucate peste tot, spectacolul „Siciliana” de la dispărutul Teatru „Ion Vasilescu”, cu Dem Rădulescu pe afiș, stabilind recorduri de longevitate și încasări la vremea respectivă. Indiscutabil, Aurel Baranga n-a avut sclipirea lui Tudor Mușatescu, nici profunzimea lui Teodor Mazilu, dar a fost un bun meseriaș. Probabil că astăzi greu și-ar mai găsi locul în repertoriile teatrelor, dar tinerii dramaturgi ar trebui să-l citească, cel puțin pentru a învăța câteva dintre trucurile unui umorist de modă veche.

Text de Radu Băieșu, redactor și muzeograf, MNLR

Fotografie: Aurel Baranga, arhiva MNLR

 

453 vizualizări