Glisează meniul stânga/dreapta
6 aprilie 2020 — Dezbateri culturale
Astăzi vă propunem o întâlnire cu un gigant al literaturii europene, o întâlnire rară, căci nu deseori scriitorul portughez António Lobo Antunes acceptă să dea curs unei astfel de invitații, așa cum a fost aceea a Festivalului Internațional de Poezie București, care l-a avut ca oaspete de seamă la ediția din anul 2018.
Vă invităm să îl ascultați pe António Lobo Antunes cu ocazia lansării volumului „Pe râurile ce duc”, în traducerea lui Dinu Flămând, roman apărut la Editura Humanitas Fiction, în Colecţia „Raftul Denisei”. Evenimentul este accesibil pe canalul nostru de YouTube:
https://www.youtube.com/watch?v=a1kso77ZWa4&feature=youtu.be
ANTÓNIO LOBO ANTUNES s-a născut la Benfica, acum cartier din nordul Lisabonei, provine dintr-o familie burgheză care a dat Portugaliei câteva generații de medici celebri, a făcut el însuși studii de medicină și s-a specializat în psihiatrie.
Este cel mai mare scriitor în viață al Portugaliei, unul dintre cei mai cunoscuți romancieri, cu o operă de peste 30 de romane și schițe, tradusă în serii aproape complete în numeroase limbi, parțial, și în limba română. Numele lui figurează de mai bine de un deceniu printre propunerile plauzibile la Premiul Nobel, după ce a obținut deja numeroase mari distincții naționale și internaționale, între altele și premiul Camoes în 2007.
Ca medic militar psihiatru a fost înrolat timp de doi ani în războiul din Angola (1971 – 1973), iar după revenirea în patrie și-a exercitat meseria la celebrul spital „Miguel Bambarda” din Lisabona, până în 1985, după care s-a consacrat definitiv scrisului. Experiența războiului, cu traumatismele lui individuale și naționale, a constituit tematica primei sale trilogii romanești, care l-a impus repede pe plan național și internațional, prin romanele „Memorie de elefant”, „Sărutul lui Iuda” și „Cunoașterea infernului”. I-a urmat o tetralogie prin care Lobo Antunes a întreprins o adevărată lectură critică și paradoxală, neconvențională și deseori demistificatoare a trecutului Portugaliei, fie situându-se în epoca descoperirilor geografice și a expansiunii Portugaliei (în romanul „Întoarcerea caravelelor”), fie punând sub lupă trecutul recent, în memorabilul roman despre Revoluția Garoafelor din 1974, „Fado Alexandrino”.
Numeroase universități de prestigiu i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, cel mai recent fiind cel decernat de Universitatea Babes- Bolyai din Cluj-Napoca, în octombrie 2014.
În 2003 a fost cel de-al doilea laureat al Premiului Internațional „Ovidius”, precedându-i pe Mario Vargas Llosa și pe Orhan Pamuk în această distincție.