Camil Petrescu | Mașina de scris și dactilogramele volumului „Teze și antiteze”

Sunetele puternice ale maşinii de scris, astăzi dispărute, marcau cotidianul perioadei interbelice. Foaia alba era rulată încet și degetele apăsau mici ciocănele de fier care loveau hârtia, imprimând caracterele.

Cine își mai amintește de clinchetul desluşit al soneriei care anunța capătul liniei sau bârâitul tamburului de întoarcere, zgomote care dădeau naştere textelor?

Maşinile au revoluţionat în mod evident artele şi receptarea lor. Departe de a fi reduse la un simplu mecanism rece și eficace, acestea pot genera forța creatoare, după cum mărturisesc autori consacrați: ,,Dumnezeu este în maşina ta de scris” (Anne Sexton).

Poate că rândurile ieşite din maşina de scris erau considerate mai puternice decât cele scrise cu stiloul, de către Camil Petrescu: poet, dramaturg, prozator, publicist, eseist. În plină maturitate creatoare (la 49 de ani) își dezvăluia intențiile care au dus la elaborarea operelor sale, într-un interviu:

,,Când am terminat universitatea, profesorul P. P. Negulescu m-a întrebat dacă nu am de gând să urmez o carieră în filosofie, şi atunci i-am răspuns că, deocamdată, nu. A fost foarte deziluzionat. M-a întrebat ce poate să mă facă să renunţ la această carieră în filosofie şi atunci i-am răspuns că renunţ numai pentru moment la filosofie, pentru că am de gând să fac literatură. A ridicat din umeri nedumerit şi mi-a spus: «Cred că faci o mare greşeală, pentru că dumneata eşti un spirit filosofic şi nu ştiu ce ai să faci în literatură». I-am răspuns liniştit: «Eu am un anume plan de realizare a operei mele, începând de acum şi până la încheiere, iar planul acesta cuprinde cam următoarele etape: voi scrie până la 25 de ani versuri, pentru că este vremea iluziilor şi a versurilor; voi scrie între 25 – 35 de ani teatru, pentru că teatrul cere şi o oarecare experienţă şi o anumită vibraţie nervoasă; voi scrie între 35 – 40 de ani romane, pentru că romanele cer o mai bogată experienţă a vieţii şi o anume maturitate expresivă. Şi abia la 40 de ani mă voi întoarce la filosofie, căci e mai cuminte să faci poezie la 20 şi filosofie la 40, decât filosofie la 20 şi poezie la 40 de ani, aşa încât vă dau întâlnire peste 20 de ani». Profesorul, care mă iubea foarte mult, mi-a spus să fac cum cred eu că este mai bine.

După cum ştiţi, într-adevăr, am scris versuri până la 25 de ani, teatru până la 35, romane până la 40 de ani.

Peste două decenii, m-am dus la profesorul meu, P. P. Negulescu, şi i-am spus că vreau să-mi dau doctoratul în filosofie. «Domnule Camil Petrescu, nu înţeleg de ce te întorci la filosofie, acum când ai făcut o carieră excepţională în literatură? Este păcat să nu o continui.»

I-am răspuns liniştit: «Toată cariera mea literară nu a fost decât o trecere în vederea lucrărilor filosofice. În niciun caz, nu mă mai văd făcând versuri la 40 de ani, de vreme ce nu am făcut filosofie la 20.»

Iată, deci, că debutul, ca miracolul despre care mă întrebaţi, nu era decât o dată iniţială a unui tot ce trebuia să se realizeze după structura proprie. De aceea, se poate spune că, într-o anumită măsură, nici nu am evoluat, căci am fost întreg în mine însumi, aşa cum orice plantă este în germen, cu tot soiul desfăşurării ulterioare.”

(Camil Petrescu, „Voi scrie până la 25 de ani versuri…”, interviu publicat în „Vremea”, anul XV, nr. 686, 14 februarie 1943, reprodus în „Interviuri literare”, 1972)

***

MNLR păstrează, în arhivă, documente ce relevă autenticitatea scrisului lui Camil Petrescu: dactilogramele volumului de eseuri „Teze şi antiteze”, publicat în anul 1936 în diferite variante revizuite și corectate cu atenţie de autor, precum și mașina de scris Mercedes Prima. Regăsim  în  volumul de eseuri cele mai interesante idei legate de romanul modern sau de opera scriitorului Marcel Proust.

Camil Petrescu trăia scriind, actul creaţiei fiind pentru el o experienţă autentică, profundă, ce îl capta în totalitate. Autorul plonja în abisul interior, apăsând asupra literelor reci: ,,scrisul, el însuşi o iluzie a trăirii, este mai viu, mai puternic decât realitatea”.

Scriitorul a vorbit, de asemenea, și despre necesitatea unui număr de corecturi în elaborarea operei literare, fapt observat în manuscrisele sale:

„Întâia (corectură) constă în adăugarea episoadelor menite să fixeze caracterele; această operație dublează manuscrisul. A doua corectură e sortită să adâncească momentele de interpretare psihologică. A treia corectură urmărește numai adăugarea elementelor care caracterizează atmosfera. A patra corectură urmărește tranzițiile. A cincea are de scop să pieptene frazele și să lămurească nuanțele, realizând o cât mai mare expresivitate și – firește – mai sunt necesare încă două corecturi normale.

(„Romanul românesc în interviuri”, vol. I-IV, Editura Minerva, 1985-1991- Aurel Sasu și Mariana Vartic)

Text de Oana Oros, muzeograf în cadrul expoziției de bază a MNLR Crețulescu