10 ianuarie 2022 — Evenimente

„Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu a primit Premiul Cartea de Poezie a anului 2021

Sâmbătă, 8 ianuarie 2022, juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 a anunțat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a XII-a, precum și acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2021 volumului ”Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu, volum apărut la editura Nemira. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2021 sunt nominalizate cărți semnate de Ramona Boldizsar, Elena Boldor, Adelina Pascale, Florentin Popa, Cătălina Stanislav și Ioana Iuna Șerban. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2021 sunt nominalizate cărți semnate de Paula Erizanu, Dinu Guțu, Teodor L. Nedeianu, Cristian Vicol și Mihail Victus.

Programul Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 celebrează cea de-a douăsprezece ediție a Zilei Culturii Naționale, sâmbătă, 15 ianuarie 2022,  de la ora 16.00, în cadrul unui eveniment hibrid, fizic și online, transmis în direct de Radio România Cultural.

Astfel, în Sala ”Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București vor fi prezenți fizic doar nominalizații și echipa proiectului (cu dovada prezentării Certificatului Verde Covid 19).

Juriul Galei este format din trei critici literari (laureați ai edițiilor 2012, 2014 și 2015): Bianca Burța-Cernat, Andreea Răsuceanu și Cosmin Borza. Artistul vizual Mihai Zgondoiu va realiza afișele și diplomele Galei Tinerilor Scriitori.  Gala Tinerilor Scriitori se va desfășura în cadrul unui eveniment hibrid, fizic și online, avându-i ca invitaţi speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Laureații de până acum ai  Premiului Cartea de poezie a anului sunt Ion Mureșan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018), Romulus Bucur (2019), Angela Marinescu (2020), Ruxandra Novac (2021) și Simona Popescu (2022).

Organizatorii Galei sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București  și asociația EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Partener: Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor.  Partener media: AgențiadeCarte.ro

Nominalizări Gala Tinerilor Scriitori 2022

Tânărul poet al anului 2021

Ramona Boldizsar, nimic nu e în neregulă cu mine, Casa de Pariuri Literare

Elena Boldor, TRAXX, OMG

Adelina Pascale, maki for 2, Casa de Editură Max Blecher

Florentin Popa, Dezintegrare, OMG

Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe, OMG

Ioana Iuna Șerban, Un viitor care se potrivește trecutului, Vellant

 

Tânărul prozator al anului 2021

Paula Erizanu, Ard pădurile, Cartier

Dinu Guțu, Perestroika Boys, Polirom

Teodor L. Nedeianu, Geaca lui Kafka, Polirom

Cristian Vicol, Anotimpul țânțarilor, Casa de Pariuri Literare

Mihail Victus, Toate păcatele noastre, Litera

Cartea de poezie a anului 2021:

”Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu, Editura Nemira

Simona Popescu s-a născut la Codlea, județul Brașov, în anul 1965 și este eseistă, poetă și prozatoare. Absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, în anul 1987. Din anul 2014 este conferențiar doctor la catedra de literatură română a Facultății de Litere a Universității din București. A fost descoperită de poetul Alexandru Mușina, în perioada în care era elevă de liceu la Brașov. A citit din creația proprie la Cenaclul de Luni, patronat de Nicolae Manolescu, și a fost membră a Cenaclului Universitas condus de Mircea Martin, cel care a continuat Cenaclul de Luni si unde au participat majoritatea membrilor generației nouăzeciste. Este membră a generației literare nouăzeci și alături de colegii săi din Brașov Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea a pus bazele unui curent literar intitulat mașcrisissmul. Este membră a Grupului de la Brașov, format în anii 1980, alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, împreună cu care a apărut în volumul colectiv „Pauză de respirație”. A fost puternic legată sufletește de poetul suprarealist Gellu Naum, care a început să publice în perioada interbelică, și căruia i-a consacrat două cărți, „Salvarea speciei, Despre suprarealism și Gellu Naum”, 2000, și „Clava. Ficțiune cu Gellu Naum”, 2004. Poezie – „Xilofonul si alte poeme”, 1990; „Pauza de respirație” (volum colectiv, Simona Popescu, Marius Oprea, Caius Dobrescu și Andrei Bodiu); „Juventus și alte poeme”, 1994; „Noapte sau zi”, 1998; „Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie”, 2006 (tradus parțial în franceza și germană la Editura Phi, 2007); Romane – „Exuvii”, Nemira, 1997, la Editura Polirom; ajunsa la ediția a VII, 2018 (tradus în poloneză, maghiară și franceză). Eseuri – „Volubilis”, 1998; „Autorul, un personaj”, 2016. În 2021, a publicat  ”Cartea plantelor și animalelor”, Nemira.

 

”După 15 ani, Simona Popescu revine cu un nou volum de poezie. E un prim motiv de bucurie. Al doilea e dat de șansa oferită cititorului de a se (re)întîlni cu frapanta sa originalitate. Avînd certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în Cartea plantelor și animalelor la desăvîrșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținînd unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile care o glorifică, a văzut tablourile și filmele care i-au fost consacrate, a ascultat muzica dedicată temei, de unde dimensiunea culturală a volumului. Un volum care, pe de o parte, celebrează felurimea lumii și a sonorităților sale, iar, pe de altă parte, înscenează vulnerabilitatea existențială și etică a omului, propunînd, sub un titlu aparent atît de simplu, o complicată ecologie a eului.”
Sanda Cordoș

 

”Nu știu dacă mai există mulți scriitori în literatura română care să scrie o carte atît de veselă/luminoasă/translucidă/populată/tonică/înfloritoare/foșnitoare despre decepție/izolare/dezamăgire/prietenie/depresie/vîrstă/feminitate/vulnerabilitate/trecere și conștientizarea ei și alte teme pentru care autoarea alege să nu folosească niciodată cuvintele care se folosesc (și nu am să le numesc nici eu). În 1997 apărea la Editura Nemira prima ediție a Exuviilor. Astăzi, Cartea plantelor și animalelor vine și face lumină, dus-întors, pe tot drumul literar al Simonei Popescu, drum pe care multiplele ele-însămi se leagă între ele, se știu de cînd lumea sau dimpotrivă, se conduc, se însoțesc, se descoperă. Cartea plantelor și animalelor e acolo unde viața și poezia stau mai mult ca niciodată de aceeași parte a drumului, unde il faut cultiver notre jardin e și despre text, și despre respirația de zi cu zi. Pur și simplu, o botanică poetică ageless.”
Svetlana Cârstean