7 februarie 2019 — Spectacole de teatru

Cărţişor de Autor – Maria, Regina României

Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Asociaţia Moara de hârtie vă invită miercuri, 13 februarie 2019, ora 19.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la evenimentul de lansare a unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Maria, Regina României, manufacturat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. Participă istoricul Georgeta Filitti, actrița Simona Mihăescu (care interpretează rolul Reginei Maria, într-un spectacol regizat de Ștefan Lupu la Teatrul Mic), scriitoarea și jurnalista Daniela Șontică. Amfitrion Loreta Popa.

De ce Cărțișor? Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii. Cărțișorul de Autor, lansat acum doi ani cu versurile poetei Ana Blandiana, a continuat cu un alt nume de aur al literaturii române, Nichita Stănescu, iar anul acesta marchează Centenarul României Mari cu cea care a fost Maria, Regina României.

De ce Maria, Regina României? Pentru că, deşi nu s-a născut în România, Regina şi-a iubit ţara de adopţie şi a stat în spatele realizării acestui vis al Marii Uniri de la 1918, fiind considerată Regina Tuturor Românilor.

Pentru că este mai puțin cunoscut faptul că Maria, Regina României, a găsit timp să scrie nu doar memorii, ci şi nuvele şi poveşti. Hărăzită cu talent literar şi o mare sensibilitate artistică, s-a remarcat prin scrieri de o frumuseţe aparte. Dacă paginile biografice cuceresc printr-un extraordinar simţ al observaţiei, sinceritate şi farmecul mărturisirii, paginile de poveste constituie o dezlănţuire de metafore, de imagini ce abundă în detalii dintre cele mai surprinzătoare, creând o atmosferă ce învăluie cu totul cititorul, purtându-l într-o lume de legendă.

Cărțișorul de Autor Maria, Regina României, ediția 2019, cuprinde între copertele lui un scurt fragment din volumul „Patru anotimpuri din viața unui omˮ, capitolul „Primăvara!ˮ.

În plus față de anii anteriori, anul acesta apare varianta Cărțișor de Autor în limbile engleză și franceză. Pentru că Maria, Regina României, a scris în engleză şi multe dintre cărţile ei au fost traduse şi în franceză, iar mărţişorul se află pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, Muzeul Național al Literaturii Române și Asociaţia Moara de hârtie își doresc ca versiunile în cele două limbi străine să fie percepute şi ca un mesager al tradiţiilor româneşti în Europa şi nu numai.

Vor exista, ca și anul trecut, trei versiuni: Cărțișorul de Autor, prins pe o cartolină; Cărțișorul de Autor ambalat în cutie sub formă de carte legată în hârtie de mână obținută din hârtie reciclabilă cu inserții de flori și iarbă. Această variantă va avea imprimată pe copertă, cu negru, monograma Reginei Maria; Cărțișorul de Autor ambalat în cutie sub formă de carte legată în hârtie de mână realizată integral în atelierul Morii de hârtie din fire de bumbac. Pe această variantă, monograma Reginei Maria va fi imprimată pe presa de poleit, în auriu.

Mai multe informații despre Cărțișor puteți găsi pe site-ul www.moaradehartie.ro.

Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile. Vârsta minimă de participare este 9 ani. Vă așteptăm cu drag!

Galerie Foto