21 februarie 2025 — Evenimente

COLOCVIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU – 185”

Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și cu Facultatea de Litere a Universității din București, organizează, la 28 februarie 2025, Colocviul Național „Titu Maiorescu – 185”. La 185 de ani de la nașterea promotorului Direcției noi în poezia și proza română, colocviul își propune nu numai să marcheze un moment aniversar legat de numele criticului-etalon al istoriei literaturii române, ci să impulsioneze dezbaterile pe marginea ideilor maioresciene. De la teoria formelor fără fond la militarea pentru spiritul critic în înțelegerea literaturii, de la critica de direcție la spiritul oratoric junimist, colocviul dorește să fie un spațiu al confluențelor ideatice maioresciene, un spațiu al istoriei literare și al actualității culturale deopotrivă.

PROGRAM:

Sesiunea I

Aula Academiei Române, calea Victoriei 125

Ora 10.00

Alocuțiuni:

Acad. Mircea Martin, Academia Română – Revizitând teoria „formelor fără fond”

Prof. univ. dr. Rodica Zafiu, m. c. al Academiei Române – Titu Maiorescu – Filologul

Sorin Antohi, membru Academia Europaea – Maiorescu: revelația și critica pseudomorfozei

Conf. univ. dr. Victor Rizescu, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea București – Anii 1860. Un punct de inflexiune al dinamicii ideologice românești

Prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter, Facultatea de Litere, Universitatea București – Privirea limpede a lui Maiorescu

Prof. univ. dr. Caius Dobrescu, Facultatea de Litere, Universitatea București – Titu Maiorescu şi neo-conservatorismul contemporan

Conf. univ. dr. Paul Cernat, Facultatea de Litere, Universitatea București – Titu Maiorescu, idealism și realism pragmatic

 Moderator: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române

***

Sesiunea a II-a

Facultatea de Litere din București, Sala de Lectură, Str. Edgar Quinet 5-7

Ora 15.00

Alocuțiuni:

Conf. univ. dr. Răzvan Voncu, Facultatea de Litere, Universitatea București – Melancoliile criticului normativ. Maiorescu petrece

Prof. univ. dr. Călin-Andrei Mihăilescu, Western University, Canada & Facultatea de Litere, Universitatea București – Analfabeţie. Maiorescu împotriva secolului XXI

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Facultatea de Arte, Universitatea „Hyperion” – Titu Maiorescu – un strateg al culturii

Prof. univ. dr. Antonio Patraș, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași – Ideea de biografie în critica maioresciană

Lect. univ. Iulian Băicuș, Facultatea de Litere, Universitatea București – Opera lui Titu Maiorescu, critic literar

Drd. Miruna Carp, Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania”, Brașov – Discursul lui Maiorescu în raport cu oratoria politică contemporană

Prof. dr. Lăcrămioara Geta Dimulete, Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal”, Sibiu – „Beția de cuvinte” sau apologia mediocrității

Dr. Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, Research associate, Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Institutul de Germanistică – Zoe Bengescu și Titu Maiorescu – corespondență inedită despre traducere

Alexandra-Maria Niță, studentă în cadrul Facultății de Litere, Universitatea București – Privind în trecut: critica literară și parcursul receptării critice a operei lui Ion Creangă

Gavril-Ștefan Dumitraș, student în cadrul Facultății de Litere, Universitatea București – Titu Maiorescu și Gustav Hartenstein – o confluență subtilă?

Moderator: prof. univ. dr. Oana Fotache-Dubălaru, decan al Facultății de Litere, Universitatea București.

 

 

Filmare și montaj: Alex Ursu

Credit foto: Dan Marinescu

Galerie Foto