4 martie 2020 — Conferințe

Concursul național de desen „Supereroii lui Picurici”, apel la vot!

Astăzi, 4 martie 2020, la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66, în decorul expoziției Glass fish. Glass world a avut loc o conferință de presă organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, alături de Ministerul Educației și Cercetării, cu prilejul invitației lansate către public de a vota, on-line, cele peste 900 de desene realizate de copii din peste 170 de școli, desene care spun povestea unei lumi cu „apă sănătoasă”, parte a Concursului național de desen „SuperEroii lui Picurici”. Inițiativa se înscrie în contextul campaniei naționale de conștientizare și informare publică „APA NOASTRĂ” derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în perioada 2019 – 2021, ca parte a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN).

Concursul de desen pentru copii va continua cu etapa finală (București, 30-31 mai), unde vor participa doar 40 de finaliști selectați ca urmare a notelor juriului, coroborate cu voturile care pot fi acordate, până la 22 martie 2020, pe portalul apanoastra.ro, secțiunea „SuperEroii lui Picurici”.

La evenimentul de lansare au participat Leonard Achiriloaiei, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și Rodica Luminița Barcari, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației și Cercetării. Gazda reuniunii a fost prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.

Nu întâmplător, reuniunea a avut loc în cadrul expoziției Glass fish. Glass world, proiectul artiștilor Mirela Trăistaru și Cristi Farcaș, care aduce în atenția publicului o temă foarte actuală:  degradarea mediului înconjurător și susține demersul prin care arta a devenit un instrument din ce în ce mai des folosit pentru a „sancționa” modul în care omenirea a abandonat datoria de a proteja și conserva habitatul.

Expoziția Glass fish. Glass world poate fi vizitată până pe 13 martie 2020.
Program de vizitare: Luni – Vineri, în intervalul 10.00 -18.00

Galerie Foto