Glisează meniul stânga/dreapta
18 septembrie 2024 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române și Filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România anunță prelungirea termenului de înscriere la ediția a II-a a Concursului Național de Dramaturgie inaugurat în 2023 până la 15 octombrie. La fel ca la precedenta ediție, concursul are ca scop identificarea și promovarea pieselor românești de valoare și scurtarea drumului acestor piese către scenele teatrelor.
Concursul este deschis tuturor dramaturgilor din România, autori cu experiență sau debutanți, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova, inclusiv autorilor aparținând minorităților naționale, precum și autorilor din străinătate care scriu în limba română. Nu se acceptă dramatizări ale unor opere literare, nici rescrieri ale unor piese cunoscute.
Spre deosebire de prima ediție, anul acesta concursul va fi, într-o oarecare măsură, tematic, dar nu obligatoriu. În ziua de 13 noiembrie se împlinesc 140 de ani de la premiera piesei „O scrisoare pierdută” și cinci ani de când această zi a devenit prin lege Ziua Dramaturgiei Românești. Tema concursului va fi o scrisoare, în cel mai larg sens al cuvântului, acela de comunicare scrisă – poate fi o vedere cu salutări din concediu, o scrisoare de trăsură, o felicitare, o citație, un e-mail, un mesaj pe WhatsApp sau adus de un porumbel călător, un bilețel de amor sau o bîrfă anonimă, practic orice ar putea fi asimilat unei scrisori. Desigur, „scrisoarea” trebuie să aibă un rol în piese, dar nu neapărat rolul principal.
Piesele înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu format din dramaturgi, critici și alți reprezentanți de prestigiu ai teatrului românesc. În cazul în care numărul de texte primite va fi foarte mare, se va forma și un juriu de preselecție.
Data limită de trimitere a pieselor este 15 octombrie 2024, iar ceremonia de premiere va avea loc în jurul datei de 13 noiembrie. Vor fi acordate trei premii și, dacă este cazul, trei mențiuni. Piesele premiate vor fi publicate într-un volum. Organizatorii vor face diligențe pentru ca piesa plasată pe primul loc să fie montată pe scena unui teatru.
Regulament:
Textele pentru concurs, în format Word, cu diacritice, font Times New Roman, 12, vor fi trimise prin e-mail, pe adresa concurs@mnlr.ro ca fișier atașat, fără menționarea numelui autorului.
Un al doilea fișier atașat, cu titlul „Date de contact” va conține titlul piesei, numele/pseudonimul și datele de contact ale autorului și va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor câștigătoare.
Secretariatul concursului va trimite juriului textele primite și va asigura confidențialitatea datelor de identificare. Textele care vor conține coordonatele autorilor altfel decât în fișier separat vor fi descalificate.
Orice text făcut public anterior (montat, publicat, difuzat la radio sau tv sau pe internet) și înscris în concurs sub orice nume sau pseudonim va fi respins.