Glisează meniul stânga/dreapta
22 septembrie 2018 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române în colaborare cu Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România vă invită miercuri, 26 septembrie 2018, de la ora 18.00, la conferinţa „Anton Pann şi folclorul românesc”, susținută de istoricul literar, folcloristul şi interpretul Alexandru Mica.
În 1852, când Alecsandri publica Poezii poporale ale românilor, Anton Pann tipărea cea de-a doua ediţie a colecţiei sale în șase broşuri ce cuprindeau 293 de cântece şi 167 de melodii notate, adaptate sau, uneori, chiar compuse de el. Înţelegând sincretismul obligatoriu dintre melodie şi text, în cazul cântecelor de factură populară, a fost primul culegător care a consemnat şi a tipărit textele poetice împreună cu melodiile lor, reunite intr-o adevărată antologie care acoperă aproximativ un veac din tradiţia cântecului de lume, începând cu textele transilvănene, de la mijlocul secolului al XVlll-lea până la 1850. De la cântecul de lume s-a revendicat, mai târziu, noul gen al romanţei, în această evoluţie înscriindu-se însăşi geneza romanţei culte – textele poetice ale lui Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Costache Conachi, V. Alecsandri, inclusiv cele ale lui Mihai Eminescu ş.a., ca model de poezie închinată iubirii. Sedus de universul poetico-melodic antonpannesc, Alexandru Mica a decis, în anii ’80 ai secolului trecut, după o amplă documentare asupra modalităţilor de cântare vocal-instrumentală, dar şi de armonizare şi acompaniament specifice în mediile săteşti şi orăşeneşti în care ele au viat, să valorifice vocal-interpretativ peste 60 de creaţii din moştenirea acestui ziditor la temelia culturii române. Această experienţă din intimitatea universului poetic-muzical antonpannesc în relaţia sa cu folclorul, va fi vorba în cuprinsul acestei conferinţe care este de aşteptat să intereseze un număr cât mai mare de iubitori şi cunoscători ai muzicii şi literaturii, atât în latura populară, cât şi în cea cultă.
Alexandru Mica, istoric literar, folclorist şi interpret, discipol al legendarului Harry Brauner, căruia i-a consacrat, de altfel, un volum (Harry Brauner între fascinaţia folclorului şi teroarea destinului – 2014), şi-a dedicat o bună parte din viaţă culegerii şi studierii folclorului românesc şi a modalităţilor de interpretare a acestuia, reuşind să reconstituie armoniile cu care vechii lăutari îi încântau pe participanţii – boieri sau poporani – la petrecerile faimoase care au marcat cultura noastră (în sens larg) în secolele din urmă. Pe lângă cărţile de critică, a publicat şi lucrări care reflectă acest interes pentru folclorul literar. Alexadru Mica este şi un artist de rară vocaţie, care a reuşit să redea, în versiuni memorabile, pe scenă sau în înregistrări de referinţă, cu un timbru inconfundabil, savoarea acestor cântece de demult. Stă mărturie, între altele, antologia Cinci veacuri din istoria cântecului popular românesc 1540 – 2011. Aceasta a cunoscut două ediţii, la Electrecord, în 7 volume şi 35 casete audio, respectiv, 35 de CD-uri audio, cuprinzând 780 de piese folclorice, din care 622 vocale şi 158 instrumentale.
Evenimentul va avea loc la Sala Perpessicius a Muzeului Naţional al Literaturii Române. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!