De bine, de rău. Istorii literare | Cosmin Ciotloș despre Emil Botta

De la crezul „Rămâi în pădure și scrie stihuri”, pe care îl regăsim în volumul de debut, „Întunecatul april” (1937), și până la „Un dor fără sațiu” (1976), apărut cu un an înaintea morții, resorturile originale ale poeziei lui Emil Botta divulgă o regie incredibilă, care îl plasează în vârful generației sale. Reprezentanții Criterion l-au considerat purtătorul de stindard. Emil Cioran vedea în Emil Botta „întruchiparea farmecului”, scriind în corespondența sa despre „pasionantul său dezechilibru”. Dintre toate studiile critice și eseistice dedicate lui Emil Botta, teza de doctorat a lui Bogdan Alexandru-Stănescu rămâne, în opinia criticului literar Cosmin Ciotloș, studiul care, nepublicat fiind, este cel care explorează esența care străbate toate volumele sale de poezie: obsesia morții, pe care nu o tratează în mod egal de-a lungul operei sale: de la frenezia de început, aproape adolescentină, până la forța poetică întruchipată în ultima sa carte de poezie, de tentația Himerei și explorările psihologice și psihanalitice.