Glisează meniul stânga/dreapta
7 decembrie 2025 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, de la ora 16.00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8, evenimentul „Despre puterea poeziei / The Power of Poetry”, cu participarea Zuzanei Husárová, poetă, cercetătoare și profesoară universitară slovacă, specializată în poezie experimentală, sonoră și electronică, media digitală, performance intermedia și inteligența artificială.
Întâlnirea va include lecturi performative, precum și o discuție asupra experienței poetice în contemporaneitate, pornind de la sursele de inspirație, diversitatea, mizele și efectele acesteia, inclusiv în raport cu fenomene sociale și tehnologice. Dialogul, deschis publicului, va avea loc în limba engleză, cu posibilitatea traducerii din și în română. Moderator: Vasile Gribincea.
Zuzana Husárová a publicat patru cărți de poezie: liminal, lucent, amoeba, Hypomnemata (Premiul Fondului literar pentru poezie din Slovacia); Vysultys sznívky [Urmările originii] (Premiul național de poezie al Slovaciei), o carte generată de rețeaua neuronală Liza Gennart și elaborată împreună cu Ľubomír Panák, precum și o carte bilingvă slovacă-germană, Hyper (tradusă de Martina Lisa). A co-editat două monografii colective despre cercetarea literaturii electronice și, împreună cu Karel Piorecký, a scris cartea The Culture of Neural Networks [Cultura rețelelor neuronale], publicată în 2025 și distinsă cu premiul „N. Katherine Hayles” pentru studii critice despre literatura electronică. Zuzana Husárová a beneficiat de o bursă Fulbright la MIT, predă la Academia de Arte plastice și Design din Bratislava, este de asemenea editoare a revistei axate pe gen Glosolália și vocalista trupei de muzică experimentală Drť.
Evenimentul are loc în continuitatea prezenței Zuzanei Husárová la ediția din 2025 a Festivalului Internațional de Poezie București.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!