17 iulie 2017 — Evenimente

Dezbatere: „De ce este România astfel? Avatarurile excepționalului românesc”

Joi, 20 iulie, la ora 19.00, va avea loc o dezbatere pe marginea volumului De ce este România astfel? Avatarurile excepționalului românesc, volum apărut la Editura Polirom anul acesta și coordonat de Vintilă Mihăilescu. Evenimentul va fi moderat de Vasile Ernu și îi va avea ca invitați pe Vintilă Mihăilescu, Ruxandra Ivan, Mihai Burcea, Dinu Guţu și Cătălin Stoica.

„De ce este România altfel?” se întreba în 2013 Lucian Boia într-un cunoscut eseu care a stârnit o adevărată gâlceavă a intelectualilor. Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu, mai întâi ca replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar propunându-și să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puţin efemere. Rezultatul este că, motivaţi de o reticenţă principială şi strategică faţă de fenomenul public al excepţionalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”.

Oscilăm în continuare între nostalgii după leagănul matern al neamului şi megalomania dorinţei de autodepăşire. Se poate spune că am fost – şi am rămas – societatea confruntării dintre fraţii Grimm şi Darwin: fie cea a aşezării protectoare în mitologizarea originii, fie cea a tentaţiei riscante de a ne găsi locul în mitologizarea evoluţiei; între a fost odată ca niciodată şi va fi odată ca niciodată – dar fără asumarea unui este. În ambele cazuri, Istoria noastră a rămas, la nivel discursiv, Poveste. (Vintilă Mihăilescu)

VINTILĂ MIHĂILESCU este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria. Din 2005 până în 2010 a fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Din 1998 este colaborator permanent la revista Dilema (veche), unde deţine rubrica „…@hai-hui.ro”. A mai publicat: Paysans de l’histoire (în colab., 1992), Fascinaţia diferenţei (1999), Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Socio-hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (ed. I, ed. a II-a, 2013), Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014) şi Apologia pârleazului (2015).