24 noiembrie 2020 — Evenimente

După 30 de ani | Bogdan Crețu despre I. D. Sîrbu

„Candid Dezideriu, fost profesor de fostă filosofie idealistă” – „raisonneur” al normalităţii într-un context contaminat de boala totalitară a epocii comuniste – personajul romanului de sertar „Adio, Europa” al lui I. D. Sîrbu declanșează o serie de evenimente care vor duce ca un „boule de neige” la vârful ierarhiei politice. Bogdan Crețu se oprește astăzi asupra acestei parabole, acestei utopii negative care demască o lume pe dos, coruptă, autocrația aberantă, caracterizată prin limbajul de lemn, frică și uniformizare. Scriitor autentic, cerchistul I. D. Sîrbu sau Gary Sîrbu, creează un pamflet declarat despre care autorul bănuia prea bine că nu va putea fi publicat în timpul vieții sale, de aceea nici nu l-a propus vreunei edituri. Aflați care este motivația acestei alegeri și care sunt personajele prin care scriitorul schițează metehnele unei lumi viciate de sistemul totalitar.