DUPĂ 30 DE ANI. RECITIND LITERATURA POSTBELICĂ #11 | D. R. Popescu

„Libertatea începe acolo unde omul îndrăznește (…) cu o singură condiție: să-și asume statutul.” Vă propunem astăzi o revizitare a textelor lui D. R. Popescu, în special a nuvelei „Leul albastru”. Funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor în ultimul deceniu comunist (1982-1990) i-a adus lui D. R. Popescu o contestare din partea celor care s-au erijat în judecători în perioada post-decembristă. Cărțile sale nu mai sunt citite astăzi sau cel puțin nu mai sunt văzute ca parabole politice. Recomandarea de lectură a lui Bogdan Crețu este nuvela „Leul albastru”, căreia criticul literar îi apreciază priza la real, poetica frustă, hiperrealistă, autenticitatea, îngroșarea convenției. Școala din nuvela sa reprezintă o lume închisă, bazată pe frică, unde înlocuirea tablourilor conducătorilor, schimbarea imnurilor, tirania profesorilor agresează viața elevului Popescu. Doar imaginea leului albastru îl poate salva, această formidabilă metaforă a libertății și, totodată, a literaturii, unde totul este posibil, unde nevoia de a visa este mai mare decât frica.