După 30 de ani. Recitind literatura postbelică #8

Semnificația romanescă este ceea ce caută unii scriitori importanți în perioada comunistă, supusă analizei de Bogdan Crețu, după 30 de ani. Nu biografia, nu evenimențialul contează, ci tocmai ceea ce se reflectă în conștiință, o imagine a desenului mare al unei epoci. Pentru Marin Preda, aceasta pare să fie singura morală după care se ghidează un scriitor veritabil, urmărind, de fapt, ficționalizarea biografiei, transfigurarea unei lumi prin fixarea narativă, prin montarea într-un registru care are propriile reguli. Problematizările unei teme sociale, libertatea de gândire, verificarea de sine a personajelor ale căror individualitate, dileme, ezitări sunt mai importante decât convingerile unui personaj masificat. Cum s-au raportat siliștenii la personajele și descrierile din „Moromeții” și din „Delirul” și cum construiește Marin Preda povestea ficționalizată și cum reușește să o mute în mit? Care au fost cărțile care au reprezentat un „șantaj calitativ” în raport la întreaga sa operă, care este cartea-testament sau romanul-total?