După 30 de ani. Recitind literatura postbelică | Cezar Ivănescu (I)

Literatura înseamnă, pentru Cezar Ivănescu, discurs sacru, căutarea purității nesupusă morții, inițiere. Sexualitatea ca hybris, moartea ca limită, iată cele două dualități între care se instalează tensiunea și anxietatea, continua încordare a nervilor în poezia sa. Între autor și cititorul pus în gardă, se instalează semnul urgenței, într-un registru de luciditate maximă. Accentul cade pe naștere ca ieșirea din sine, pe rodul care iese din potențial, din neființă, care stă sub orizontul morții. Criticul Bogdan Crețu ne dezvăluie câteva dintre mecanismele literare ale primelor volume publicate de Cezar Ivănescu.