18 noiembrie 2019 — Evenimente

Editura Muzeul Literaturii Române la Târgul de carte Gaudeamus

Editura Muzeul Literaturii Române va fi prezentă și anul acesta la cea de-a 26-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus, care va avea loc în perioada 20-24 noiembrie 2019, în premieră, în Pavilionul B2 Romexpo. Editura MLR vă așteaptă, la standul B2/64, cu următoarele noutăți:

De-a lungul, latul și-n înaltul lumilor lui D.R. Popa (Călin-Andrei Mihăilescu, coord.) – Dumitru Radu Popa a împlinit la 26 octombrie admirabila vârstă de 70 de ani. Nici vorbă ca prietenii de nădejde să lase momentul neobservat, așa încât au scos o carte în semn de omagiu. „Citindu-l, poți să mori de râs; vorbind cu el, să mori de bucurie; ci ambele sunt soiuri de moarte, nu mică, ci bună. Cine consimte la ele nu poate să nu-i fie prieten.” (Călin-Andrei Mihăilescu)

Adriana Babeți. Știința veselă (Vasile Popovici, coord.) – un volum omagial dedicat prozatoarei, eseistei, criticului literar și profesorului cu vocație. Semnează prieteni și colaboratori de-ai Adrianei Babeți, printre care Livius Ciocârlie, Mircea Martin, Ioana Pârvulescu, Robert Șerban, Ion Pop, Călin-Andrei Mihăilescu, Ruxandra Cesereanu și mulți alții.

Magdalena Răduță, În context. O lectură sociologizantă a literaturii române din ultimul deceniu comunist – un început de verificare a unei posibilităţi metodologice: aceea de a scrie istoria literară a ultimului deceniu comunist din România într-o perspectivă contextuală, citind socioistoric şi socioliterar faptele de literatură, traseele scriitorilor către legitimare şi luările lor de poziţie, dezbaterile şi polemicile epocii, afilierile, constituirea în grupuri şi reacţiile la acestea.

Lucia Negoiță, Povești de trecut vămile. Interviuri cu scriitori o selecţie din interviurile realizate de autoare în ultimii zece ani, cu prozatori, poeţi, critici, editori, eseişti din ţară şi diaspora.

Cassian Maria Spiridon, Convorbiri literare. Povestea unei reviste ­– o impresionantă reconstituire a istoriei unei mari reviste de cultură, pornind de la data constituirii Societății Junimea (final de an 1863 – început de an 1864) și ajungând în imediata noastră actualitate.

Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă. Premise și declanșare – un volum care cuprinde documente și mărturii, ieșit din tipar la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Patrimoniul cultural național scris în capitala României Mari (Mireille Rădoi, Doru Bădără, coord.) – Cărturari bucureșteni din perioada interbelică, Antim Ivireanul, epoca brâncovenească, mișcarea feministă în România interbelică sunt doar câteva dintre subiectele tratate în paginile acestui volum.

Panait Istrati, Opere (vol. I-II) – Cele două volume cuprind textele incluse de Panait Istrati în ciclul „Adrian Zografi”: Chira Chiralina, Moș Anghel, Codin etc.

Aron Cotruș, Opere (vol. I-III) – o ediție definitivă și critică a operei lui Aron Cotruș, sub riguroasa îngrijire a domnului Alexandru Ruja.

 

PROGRAMUL LANSĂRILOR

 

JOI 21 NOIEMBRIE

Ora 14.00

DISCUȚIE CU ELEVII: CE MAI CITESC ADOLESCENȚII AZI?

Cu: Vasile Ernu și Nona Rapotan

 

Ora 17.30

PANAIT ISTRATI, OPERE, COLECȚIA „OPERE FUNDAMENTALE” (vol. I-II)

Cu: Lucian Chișu, Viorel Coman, Zamfir Bălan

 

SÂMBĂTĂ 23 NOIEMBRIE

Ora 14.30 – eveniment găzduit

ANDREI PAUL ZLĂTESCU, AŞA, POEMUL (Editura Diacritic, Timişoara)

Cu: Ion Mureşan și Călin-Andrei Mihăilescu

 

Ora 15.00

MAGDALENA RĂDUȚĂ, ÎN CONTEXT. O LECTURĂ SOCIOLOGIZANTĂ A LITERATURII ROMÂNE DIN ULTIMUL DECENIU COMUNIST

Cu: Magdalena Răduță, Mircea Anghelescu, Bogdan Tănase, Eugenia Țarălungă

 

Ora 16.00

ADRIANA BABEȚI. ȘTIINȚA VESELĂ (volum coordonat de Vasile Popovici)

Cu: Adriana Babeți, Călin-Andrei Mihăilescu, Oana Fotache

 

DUMINICĂ 24 NOIEMBRIE

Ora 13.30

DE-A LUNGUL, LATUL ȘI-N ÎNALTUL LUMILOR LUI D.R. POPA (volum coordonat de Călin-Andrei Mihăilescu)

Cu: Dumitru Radu Popa, Călin-Andrei Mihăilescu, Adriana Babeți, Liviu Papadima

 

65 vizualizări