Glisează meniul stânga/dreapta
8 aprilie 2020 — Aniversări
Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911, la Rășinari și s-a stins pe 20 iunie 1995, la Paris. Consecvent spiritului său rebel, deși a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța și a scris o bună parte din operă în limba franceză, nu a cerut niciodată cetățenia franceză. De altfel, a refuzat toate premiile oferite în Franța, de-a lungul timpului.
La Universitatea din București, unde studia filosofia, a fost coleg cu Mircea Eliade și Constantin Noica. Întocmai ca și aceștia, a fost puternic influențat de carismaticul profesor de etică, Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, este atras de filosofia lui Kant, Shopenhauer și, evident, Nietzsche, foarte la modă în epocă. În 1933 obține o bursă de doi ani, la Berlin. Este perioada în care Hitler își consolidează poziția politică. Tânărul Cioran va fi atras de ideile acestuia și va simpatiza, întors în țară, cu ideologia legionară, fără să fi fost membru al mișcării.
În 1937 pleacă în mod providențial la Paris, pentru a finaliza o lucrare de doctorat. Aici va rămâne toată viața, scriind următoarele zece cărți în franceză. Dacă ar fi rămas în România, cu siguranță ar fi sfârșit în lagărele comuniste, dovadă că i s-a retras cetățenia, devenind apatrid, statut convenabil pentru singuraticul filosof.
Debutul lui din 1934, cu „Pe culmile disperării” este foarte bine primit, fiind multi-premiat. Următoarele sale cărți au continuat să suscite interes. A fost Cioran un filosof, un gânditor, sau doar un eseist de geniu? Părerile sunt împărțite, deși mulți îl consideră a fi cel mai solid filosof existențialist român. În ceea ce-l privește, el nu a fost niciodată interesat de etichete sau ierarhii. Dar dacă stăm și-i citim primele cărți, simțim mai degrabă influența lui Søren Kierkegaard, decât cea a radicalului Nietzsche. De altfel, în „Amurgul gândurilor”, carte apărută la București, în 1936, el declară că există două tipuri de filosofi: „cei ce gândesc asupra ideilor și cei ce gândesc asupra lor înșiși”. Este clar că el se înscrie în cea de-a doua categorie.
Pesimismul lui conectat la studiul naturii umane, în contextul tragic al existenței istorice, le place francezilor, volumele sale fiind, fără excepție, publicate de prestigioasa editură Gallimard. S-a spus despre el chiar că a fost cel mai mare stilist al limbii franceze contemporane, ceea ce nu-i puțin lucru.
După 1989 este redescoperit și în România, fiind masiv reeditat, iar în 2009 este ales membru post-mortem al Academiei Române. Cu siguranță, dacă ar mai fi trăit, ar fi refuzat și această onoare.
Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor al Editurii MLR și muzeograf
Foto 1: Emil Cioran în Grădina Luxembourg, Paris, 2 octombrie 1992, arhiva MNLR