Glisează meniul stânga/dreapta
6 iulie 2022 — Evenimente
Vizita reprezentanților European Museum Academy – Andreja Rihter, președinte, și Massimo Negri, director științific, la Muzeul Național la Literaturii Române – a fost o bucurie și le mulțumim pentru amabilitatea cu care au răspuns invitației noastre.
Muzeul Național al Literaturii Române a câștigat premiul DASA în 2021. Profesorul Ioan Cristescu, Directorul General, i-a invitat pe reprezentanții Academiei Europene a Muzeelor (EMA) să viziteze muzeul și să participe la o întâlnire cu directori de instituții muzeale la care s-a discutat, printre altele, și despre posibile modalități de cooperare pentru viitor. Președintele Andreja Rihter și directorul științific, Massimo Negri, au petrecut două zile (17 – 18 iunie) la București, unde au vizitat expoziția de bază, sediul administrativ al MNLR, librăria, magazinul, și două dintre casele în care au trăit scriitori români impotanți și care acum au devenit muzee – Casa Memorială „Anton Pann” și Casa Memorială „Tudor Arghezi”. Vizita ne-a confirmat decizia luată de juriu, muzeul prezentând câteva idei inedite de expunere a cărților, manuscriselor, fotografiilor și a altor materiale de arhivă, care reprezintă întotdeauna o provocare din punct de vedere muzeografic. Punctul forte al acestei instituții constă în abordarea managerială a directorului care, deși provine din lumea academică și este un intelectual calificat, dedică timp, energie și o atenție specială în dezvoltarea unei echipe de oameni tineri, devotați misiunii muzeului, și este foarte implicat în a dezvolta proiecte noi și a găsi soluțiile potrivite pentru probleme complexe. Design-ul expoziției este agreabil, practic și inovator pentru acest tip de colecții, fiind opera Studioului Zeppelin, un grup creativ de arhitecți români stabiliți în București și Barcelona.
Această vizită a fost, de asemenea, un prilej de discuție, în spiritul EMA, pe subiecte de interes în vederea dezvoltării unor acțiuni comune în viitor. Câștigarea unui premiu este, pentru noi, începutul unui dialog, nu doar o recunoaștere a ceea ce s-a realizat.
Virgil Ștefan Nițulescu, expert EMA, care a lucrat cu noi o perioadă îndelungată, și un muzeograf recunoscut la nivel european, ne-a însoțit într-o vizită extrem de interesantă la Sinaia cu bogatul său patrimoniu, ajutându-ne să înțelegem mai bine istoria culturală a României. Mulțumirile noastre sincere pentru ospitalitatea impecabilă și programul intens se îndreaptă către întreg personalul MNLR și către Virgil Nițulescu. – Academia Europeană a Muzeelor (EMA)
Articolul poate fi accesat aici: https://europeanmuseumacademy.eu/a-special-visit-to-the-national-museum-of-romanian-literature-in-bucharest/