14 august 2020 — Expoziții

Expoziția „ACUARELĂ. ATELIER” | Anastasia Stoiciu

Muzeul Național al Literaturii Române deschide luni, 17 august 2020, la sediul din Calea Griviței 64-66, în Sala „Alexandru Condeescu”, expoziția cu titlul „ACUARELĂ. ATELIER”.

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 31 august 2020, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Vizitarea se va face exclusiv cu programare la: 0762.671.698, numărul maxim de persoane acceptate în spațiu fiind 2 (dacă nu fac parte din aceeași familie) sau 4 (dacă fac parte din aceeași familie).

Organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Municipiului București, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Școala Doctorală de Arte – Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, expoziția reunește peste 100 de lucrări de acuarelă ale artistei plastice Anastasia Stoiciu, referent de specialitate la Muzeul Național Cotroceni. Lucrările fac parte din cercetarea doctorală a artistei, care a folosit diferite tehnici ale acuarelei în genuri diferite (portret, peisaj, natură statică etc).

În lucrările realizate de Anastasia Stoiciu pot fi recunoscute personalități ale culturii române, care pe parcursul carierei lor au cochetat și cu acuarela, ca mijloc de exprimare plastică.

Expoziția a fost concepută ca un atelier, un loc de muncă, un spațiu de cercetări personale, o sală de lucru alăturată unei săli de expunere – visul oricărui artist.

Academicianul Mircia Dumitrescu, curatorul expoziției, remarcă: „Sunt bucuros că lumea artistică mă recunoaște în acest portret făcut de Anastasia și cu ocazia asta pot să îmi descopăr alți colegi în lucrările ei. Este, într-adevăr, o expoziție în care ne putem lăuda cu figurile noastre. Nu credeam că vom ajunge pe simeze ca personaje.”