Expoziția de pictură Anastasis a artistei Iris Bianca Teodorescu

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la vernisajul expoziției de pictură Anastasis a artistei Iris Bianca Teodorescu, care va avea loc luni, 7 aprilie 2025, ora 18.30, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-66.

Prezintă: criticul de artă Amelia Dincă.

Invitat: Gabriel Smoleac

„Iris Bianca Teodorescu prezintă publicului lucrări inspirate din specificitatea exotică a Mării Egee, cu o abundență de culoare demnă de remarcat, picturalitatea fiind direct influențată de atmosfera de vis, de lumina dispersată în infinite reflexe, imprimate pe paleta elaborată a artistei. Acesteia îi place să privească misterele spațiului acvatic din care își extrage subiectele, receptate ca prelungiri ale acestui tărâm al miracolelor în pictura sa și ca un izvor nesecat de inspirație pentru spiritul cercetător al artistei, care căută aici un refugiu mental și o binecuvântare. Dominate de liniște, lucrările interferează cu mai vechi preocupări pentru orizonturi cromatice, ale căror frumuseți și taine sunt inspirate de tărâmurile Greciei. Inconfundabilă în reprezentările de acest gen, Iris Bianca Teodorescu operează cu enunțuri vizuale simple, cărora le conferă o vibrantă materialitate cromatică. Marea Egee nu este doar un pretext pentru  aspectele peisagistice, este chiar elementul de identitate al unei importante perioade de creație a artistei. Fiecare lucrare finalizată la malul Mării Egee este un cumul de sentimente, trădând orizonturile deschise spre infinite lumi, care trăiesc prin însăși apetența artistei de a-și valorifica experiența între gestul ludic și forma lirică, pe care o dobândesc imaginile sale pictate. Prima impresie atunci când privești pictura lui Iris Bianca Teodorescu este vocația contemplării, una lăuntrică și miraculoasă, care irumpe cromatic pe pânză  atunci când atmosfera peisajelor grecești și venețiene o determină pe artistă să facă portretul unei naturi exteriorizată mai mult din lumea sa interioară, decât din concretețea motivului pictural. Fiind prin excelență o coloristă, lucrările acesteia se caracterizează prin surprinderea spațiilor ample, care devin metafore pictate sub influența luminii și a efectelor de atmosferă, filtrate senzorial. Peste acestea intervine particularitatea cromatică, pensulația și regimul structural al suprafeței, format uneori și din explicite caligrafii, descriind forme figurative în câmpuri de culoare expresionist-abstracte, care trădează bucuria artistei de a lucra și a se confunda cu universul picturii ei. Aici, pasta are consistență prin forța pigmentului utilizat, definit prin rozurile virate spre roșu sau violetul intens, în nuanțe diverse, captând subtilități ale incidenței solare, apoi articulările de brunuri extrem de delicate și tonalități de albastru, revigorând discursul plastic prin sonoritățile lui. Descoperim în fiecare imagine o implicare transmundană în construcția registrelor unde timpul, deși nu stă în loc, încorporează în dimensiunea lui o iluzie o veșniciei, dominând explorările tectonice și acvatice, surprinse de artistă în călătoriile de documentare. Plante exotice și o serie de țestoase caretta, secvențe pitorești inspirate de frumoasa Eladă, se alătură peisajelor venețiene și măștilor de carnaval, unde atenția pentru o schematizare bazată pe desen este mai pregnantă. Însă, impresia de generozitate a gestului pictural, evident cu principii de elaborare bine stăpânite, atrage după sine o anumită somptuozitate și senzualitate a culorii. Acordurile cromatice neașteptate evocă disponibilitatea artistei spre experimentarea expresivităților și a adnotărilor lirice, disimulând consistența emoțională a compozițiilor, ca reflex al afectivității dintre artistă și energiile benefice ale naturii, prin metamorfozarea cerului cu pământul. Acest ultim aspect se observă mai ales în seria de compoziții abstracte, unde centrele de interes ale lucrărilor par a absorbi  materia cosmică, stabilind corespondențe între lumi nevăzute și creând iluzia unor geneze. Din dimensiunea osmotică a elementelor naturii deducem că acea cordialitatea dintre artistă și Dumnezeu este permanent implicată pe pânză, ca rezultat al dorinței de a idealiza prin armonie integrarea sa în această simbioză. Improvizația cromatică din lucrările abstracte urmează cursul unei indezirabile plasări cognitive a artistei în zona cunoașterii spațiilor abisale, aceste imagini prelungind istoria propriei spiritualități. Esențializarea concretului, observată și în lucrări mai vechi, unde conformația realului a fost alăturată unor suprafețe cromatice, lipsite de conformații recognoscibile, a căror stilizare este pornită dintr-un conținut figurativ, este elaborată acum în aceste vaste intervale de culoare. Însă respingerea formei înseamnă o mai mare apropiere de atmosfera iluzorie a cerului, apei și pământului, relația dintre elementele primordiale decurgând dintr-o mai profundă înțelegere a lumii, acest lucru neînsemnând marginalizarea naturii, ci dimpotrivă, pătrundea în esența ei, prin intermediul griurilor colorate, conexiunile stabilite cu aceste componente fiind o formă superioară de autocunoaștere.

Gabriel Smoleac este preocupat de spiritualitatea ființei, iar lucrările sale în gresie reflectă tocmai interiorizarea și interogațiile la care încearcă să răspundă plasticianul, din perspectiva experienței existențiale. Artist al actualului, acesta evocă în ceramica sa, dar și în grafică, implicația pandemiei de Covid19, asupra mentalului colectiv, prin sugestii de claustrare a ființei, surprinsă într-un parcurs intuitiv asupra propriului destin. În abordarea sa de factură modernă, modelajul se pliază pe forme generale, redând indicii din anatomia omului, din a cărei structură se remarcă mâinile, cuprinzând materia carnală într-un mesaj subliminal. Acestea încorsetează capul și formează cu simetria lor un abis, analog sufletul uman, Gabriel Smoleac inducând ideea de constrângere într-o lume mai puțin liberă, unde domină agresiunea psihică și fizică asupra omului, prin diferite mijloace care induc frica. Oprindu-se deseori asupra destinului uman și folosindu-se de resursele culturale ale Apocalipsei, artistul schimbă uneori unghiul conceptual redând tragedia păcătoșilor, pedepsiți veșnic pentru fărădelegile săvârșite, ideea concretizându-se sub forma unei stele funerare, pe care se află transpuse în altorelief o serie de personaje. Lucrarea este organizată în trei registre, artistul lăsând la vedere grămada de corpuri aflate în prim- plan, dar realizează și o elevație a monolitului tridimensional, pentru a spori sensul dramatic al momentului. Haosul ultim al omenirii, în urma căruia se va disemina binele de rău, surprinde dinamica trupurilor așezate într-o dezordine controlată compozițional. Acesta este doar un fragment dintr-o amplă lucrare, unde expresivitatea și mesajul se completează într-o abordare mult mai cuprinzătoare.
Pentru Gabriel Smoleac ideea de unicitate stă la baza grupajului de volume ceramice, al căror concept se dezvoltă într-o morfologie analizând și fixând corespondențe cu sinteza formei, dar și cu detaliul. Lucrările par a fi gândite ca proiecte pentru spații publice, monumentalitatea acestora venind din forța lor lăuntrică, punând în evidență și mai mult siguranța tehnică a artistului care nu face compromisuri. Dacă suprafața unor compoziții este șlefuită cu mare atenție, lăsând spațiul tridimensional să fie expresiv și să aducă sugestii ușor de înțeles, altele sunt ritmate prin trasee repetitive de reliefuri, cadențând prin alternanță lucrările ce dau impresia că se mișcă sau se află în cădere, având soliditatea monolitului sau greutatea apăsătoare a materiei cosmice. Golurile conținute, alternând cu mase împietrite de material ceramic, dau consistență dinamicii structurale, având ca punct de plecare geometrii bine calculate, ale căror proporții se observă în reprezentarea armoniei de ansamblu, apoi a corpului uman, a diferitelor lui stări dramatice, prezente într-o creație care are în centrul său omul, dislocat din firescul existenței. Claustrarea ființei este problematizată de artist în contextul simptomelor lumii decadente, care îl pun la zid pe individ, din perspectivă socială, sau îl aduc în situația de a se autoizola, tocmai această singurătate fiind evaluată în variate reprezentări conceptuale și expresivități formale și tehnice. Omul contemporan se află în centrul viziunii plastice a lui Gabriel Smoleac, subzistând greutăților acestor vremuri și căutând adevărul dincolo de lumea materială. Limitele pe care individul este forțat să le atingă sunt relaționate nu numai cu natură fizică, ci și cu cea psihică, implicațiile sociologice și politice asupra ființei, fiind marcate de globalizarea, care implică în viziunea lui Gabriel Smoleac lipsa identității, groapa comună și, în nu în ultimă instanță, purgatoriul. Nici liberul arbitru nu mai funcționează, iar izolarea omului în interiorul său vine din propria inadaptabilitate la intemperiile exterioare, iar acest lucru este evocat prin atitudinea protectoare pe care persoanjele o au simbolic asupra sferei interiore, sugerată de artist prin reprezentarea corpului ce pare a se mula pe un gol, sufletul, care este protejat de corpul fizic. Însă, atunci când apar careiajele, în care oamenilor le sunt constrânse, ca într-o închisoare, trupul și sufletul, artistul ne spune că aici nu mai există cale de întoarcere, capcanele aflate la tot pasul fiind periculoase și ireversibile.
Cu surse în anumite momente ale civilizației, lucrările lui Gabriel Smoleac se statorinicesc în forme echilibrate, ale căror înțelesuri își au izvorul într-o documentare bine argumentată pentru intențiile artistului de a redefini puncte de cotitură din parcusului istoric al omului, așezat în situații care depășesc o simplă observare a naturii problemei . La o citire rapidă a discursului plastic, observăm că preocuparea plasticianului este relaționată cu contexte tensionate, cu drama prin care omul a trecut de-a lungul istoriei pentru a triumfa și pentru a ne lăsa nouă mărturii ale gloriei construită pe suferință. Gabriel Smoleac evocă tocmai această antinomie a binelui și răului, pe care a evoluat lumea noastră, având ca esență spiritul religios, care trebuie să triumfe. Întemeindu-și estetica pe reprezentarea corpului uman și pe contextualizarea acestuia ca simbol, însemn și idee, artistul ceramist se folosește de implicarea bidimensionalului sub forma reliefului atunci când volumele sale monolit au suprafețe pe care trupul poate fi înserat în stilizări din care rezultă o ritmică a formelor conduse la limita abstractului. Însă și rond-bossului cu poliaxialități îi acordă atenția cuvenită, curburi line în implicarea variatelor materiale, apoi structuri brute, anexate celor detaliate, impun cercetarea sa pe drumul căutărilor de expresivități inedite. Complex construite, compozițiile sunt gândite astfel încât să primeze și tehnicul, nu numai esteticul, ordonarea elementelor fiind susținută de schema prealabilă, de găsire soluțiilor potrivite pentru transpunerea subiectului. De aceea, prin repetitivitatea configurațiilor, divers abordate, Gabriel Smoleac reușește să ne transmită direct intențiile care construiesc, prin modelarea corporală a formei umane, trupuri fără detalii, depersonalitate, în diferite faze ale mișcării. Acestea sunt folosite ca sugestii rezultate din adnotări stilizate, păstrate în proporțiile anatomice. Umbre, penumbre și lumini, goluri și frize, rezultate din texturări ale suprafeței, alternează cu șlefuirea desăvârșită sau cu proiectarea unor discrete văluriri ale materialului ceramic. Alăturate altor fizionomii ale corpulurilor de păsări și animale, instalate în geometrii, într-un melanj al regnurilor, acestea fac mai incitantă gândirea plastică a artistului în ceea ce privește căutările expresive. Relația dintre formă și mesaj polemizează pe marginea unui discurs vizual elaborat, care ajunge de la simple configurații moderne ale formei la implicări care sunt dincolo de notațiile vizuale și impresia imediată.” Ana Amelia Dincă

Expoziția este organizată în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și poate fi vizitată în perioada 8 aprilie – 2 mai 2025, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 20.00.