2 noiembrie 2017 — Evenimente

Expoziție de pictură a lui Radu Costinescu la MNLR

Muzeul Național al Literaturii Romane găzduiește în sediul din calea Griviței 64-66 expoziția de pictură Radu Costinescu, intitulată Geneze, Arcade, Vitralii.
„Opera lui Radu Costinescu, de fapt cercetarea lui de peste cincizeci de ani, dincolo de faptul că are forma definită a picturii, constituie un amplu demers de cunoaştere, o hermeneutică a realului şi o incursiune spirituală dincolo de limitele stricte ale vizibilului; un amplu discurs despre geometrie și lumină inclusiv despre geometria sacră și despre lumina necreată!” – criticul de artă Pavel Șușară
Expoziția este deschisă în perioada 1-15 noiembrie 2017 și  poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10.30-17.30.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Vă așteptăm!

Galerie Foto