21 mai 2021 — Evenimente

Expoziția Remember Marin Preda – 41 | Comunicat post-event

Marți, 18 mai 2021, la Muzeul Național al Literaturii (Strada Nicolae Crețulescu 8), a avut loc vernisajul expoziției Remember Marin Preda 41 – Adevăr și manipulare privind moartea scriitorului. Istoria manuscriselor pierdute, urmat de o conferință de presă și de proiecția unor materiale video documentare.

Chiar dacă au trecut 41 de ani, moartea marelui scriitor Marin Preda rămâne în continuare învăluită în mister, mister adâncit în urma publicării de către Mariana Sipoș – încă din 1999 – a documentelor din ancheta realizată de autoritățile comuniste. Această anchetă ridică semne de întrebare mai ales prin felul în care s-au derulat investigațiile și prin răspunsul evaziv dat atât familiei, cât și Uniunii Scriitorilor de către Procuratura Municipiului București la încheierea cercetărilor penale.

Semne de întrebare ridică și povestea manuscriselor marelui autor (în special însemnările personale), o parte dintre ele considerate până acum pierdute, pentru că, deși au rămas în custodia Uniunii Scriitorilor sau a redactorului-șef al Editurii Cartea Românească pentru a fi predate familiei lui Marin Preda, cei ce le-au avut în posesie le-au ținut ascunse sau, din motive greu de înțeles, s-au temut să vorbească despre soarta lor. Interesul investigatorilor față de manuscrise a fost chiar mai mare decât cel acordat morții propriu-zise a lui Marin Preda, procurorii fiind foarte preocupați să le inventarieze și să încheie ancheta, lăsând să circule manipularea – lansată chiar din prima zi – privind circumstanțele în care s-a produs moartea scriitorului, o versiune care, de patru decenii, întinează imaginea și memoria scriitorului.

Mariana Sipoș, autoarea volumului Dosarul Marin Preda și inițiatoarea proiectului expozițional lansat în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii, și-a propus să răspundă la câteva dintre întrebările neelucidate, prin prezentarea de documente inedite din cadrul anchetei, cât și a unor materiale video cu fragmente din emisiunile TV realizate de domnia sa în care i-a intervievat pe apropiații scriitorului, printre care fratele acestuia, Alexandru, dar și pe secretara lui Marin Preda, amândoi deținători ai unor informații importante privind manuscrisele scriitorului. Au fost prezentate și alte declarații ale martorilor, precum și o înregistrare video cu cel mai important expert în domeniu din România, care nu confirmă, în urma lecturii certificatului medico-legal descoperit de Mariana Sipoș, dezinformarea privind condițiile în care s-a produs moartea scriitorului.

La vernisaj au participat Ioan Cristescu, directorul general al MNLR, scriitoarea Mariana Sipoș, precum și cei doi fii ai scriitorului, Nicolae Preda și Alexandru Preda, care au primit trei caiete manuscrise ale lui Marin Preda, descoperite de Mariana Sipoș, printre care și celebrul „Jurnal foarte intim” publicat cu mulți ani în urmă în Ziua literară, după o transcriere ilegală a manuscrisului aflat o vreme în posesia procuraturii și ajunsă la Darie Novăceanu.

Reprezentanții presei au participat la prezentarea manuscriselor, cărților și fotografiilor inedite expuse în cadrul muzeului, pe tot parcursul proiectului expozițional, urmărind povestea lor care cuprinde întregul itinerariu – din momentul identificării lor până în momentul în care au putut fi prezentate publicului.

Expoziția este un eveniment-pilot în perspectiva manifestărilor organizate în cadrul Centenarului Marin Preda din anul 2022 și deschisă până pe 8 iunie 2021, vizitatorii putând viziona, la cerere, materialele video care au fost  prezentate în conferința de presă.

Foto: Mariana Sipoș și fiii lui Marin Preda, Nicolae (în stânga) și Alexandru Preda, cu soțiile și cu Tudor, nepotul lui Marin Preda (fiul lui Alexandru)

 

Galerie Foto