Glisează meniul stânga/dreapta
24 iulie 2019 — Aniversări și evocări
Muzeul Național al Literaturii Române împreună cu Fundația Culturală „Augustin Buzura“ vă invită de Vineri 26 iulie, să vizitați , la sediul din Calea Griviței 64-66, parter expoziția „AUGUSTIN BUZURA – Conștiința Scrisului”
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – d. 10 iulie 2017, București) a fost un psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române. Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare). A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958–1964).
A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale.
Augustin Buzura a debutat în literatură cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe (1963). A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003–2004 al Institutului Cultural Român. A fost director al revistei Cultura.
«Trecerea sa din ziua de 10 iulie 2017 a fost numai o iluzie pentru mințile noastre obișnuite cu limitele condiției umane, căci altminteri scriitorul trăiește prin „arta sa lungă“, care-l plasează sub zodia eternității.
AUGUSTIN BUZURA a rămas credincios artei literare și României toată viața sa. A investigat „absenți“, „fețe ale tăcerii“, „orgolii“, „voci ale nopții“, „refugii“, „drumul cenușii“, a făcut „recviem pentru nebuni și bestii“ sau „raport asupra singurătății“, recreând lumea după o cheie de el știută, dar potrivită pentru a deschide sufletele și mințile milioanelor de cititori.» Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române
Expoziția va fi deschisă în perioada 26 iulie – 23 august.
Vă așteptăm cu drag,