Expoziția Școala Ardeleană

Expoziția on-line „Scoala Ardeleană” reunește 17 panouri, reprezentând: Iluminismul și reprezentanții săi, Deviza Școlii Ardelene și Petiția valahilor din Transilvania, Scrieri teologice din epocă și personalități ale clerului transilvan implicate în evenimente, pe Samuil Micu Klein, pe Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu și Țiganiada sa, pe Dimitrie Țichindeal, Ioan Piuariu Molnar, Antoniu Praedetis Nasody, Ioan Barac, Vasile Aaron, Constantin Diavonovici Loga, Paul Iorgovici, Ștefan Crișan (Korosi), Damaschin Bojâncă, Dimitrie Eustatievici, Vasile Popp, dar și precursori ai Școlii Ardelene în Principatele Române ori personalități culturale contemporane și continuatori.

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu și Acad. Ioan Aurel Pop despre expoziția „Școala Ardeleană”

În spiritul curentului iluminist european, reprezentanții Școlii Ardelene au scris cărţi de istorie, literatură, gramatică şi dicţionare. Au înfiinţat şcoli, dar  şi biserici. Dar mai ales au introdus grafia latină, în locul slovelor chirilice. Să nu uităm însă că Immanuel Kant publicase deja „Critica raţiunii pure” (1781), înaintea slovelor lui Ienăchiţă Văcărescu, poet indexat, actualmente, în categoria iluminiştilor. Este şi aceasta, dacă vrem, o măsură pentru distanţa dintre cultura română şi matricele sale occidentale.

Trăsătura fundamentală a  iluminismului Şcolii Ardelene rezidă în argumentaţia istorică, filologică şi demografică a tezei că românii sunt urmaşi ai romanilor. Demni, prin urmare, de drepturile spirituale, politice şi sociale ale „naţiunilor” transilvănene. În acest scop au fost adresate împăratului Leopold al II-lea petiţiile Supplex Libellus Valachorum (1791 şi 1792).

Expoziția este un bun prilej pentru a-l comemora pe cel mai important scriitor al mișcării, Ion Budai-Deleanu, de la a cărui dispariție se împlinesc 200 de ani, cunoscut pentru epopeea sa Țiganiada-Poema eroi-comică, dar uitat, din nefericire, pentru scrierile sale lingvistice, istorice sau juridice.

Panouri din expoziția „Școala Ardeleană”

239 vizualizări