Glisează meniul stânga/dreapta
21 iulie 2023 — Evenimente
În perioada 28-29 iulie 2023, Muzeul Național al Literaturii Române din București, în colaborare cu Discuția secretă, Moara de hârtie (Comana) și cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, organizează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Gellu Naum”, coordonat de scriitoarea Simona Popescu.
La primele șapte ediţii au participat, în jurul zilei de 1 august, data naşterii lui Gellu Naum, peste 100 de poeţi români şi străini.
Festivalul din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și la Comana, și va reuni poeți români și străini contemporani, apropiați de Gellu Naum și de scrierile sale, prin cele mai diverse forme: Katja Grcić (Croația), Sebastian Reichmann (Franța), William Totok și Ernest Wichner (Germania), Ștefan Baghiu, Péter Demény, Bogdan Ghiu, Karácsonyi Zsolt, Kata Győrfi, Cătălin Lazurca, Mihók Tamás, Cosmina Moroșan, Sántha Attila, Dan Stanciu, Szántai János, Iulian Tănase, Alex Văsieș (România).
Evenimentele primei zile a festivalului, 28 iulie 2023, vor avea loc în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu 8.
Programul evenimentelor:
Vineri, 28 iulie 2023, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Moderatori: Simona Popescu si Cătălin Lazurca
■ Deschiderea Festivalului Gellu Naum
Cuvinte introductive:
Ioan Cristescu, directorul MNLR, Simona Popescu și Cătălin Lazurca, gazdele festivalului
■ Vocea lui Gellu Naum – audiție din audio-volumul Vârsta semnului (Editura Casa Radio, 2012)
■ Lecturi de poezie și o discuție despre poezia actuală: Bogdan Ghiu, Cătălin Lazurca, Cosmina Moroșan, Dan Stanciu, Iulian Tănase
■ Lecturi de poezie și o discuție despre Gellu Naum cu traducătorii lui poeți: Mihók Tamás, Sebastian Reichmann, Ernest Wichner
■ Lecturi de poezie și o discuție despre Aktionsgruppe Banat: William Totok și Ernest Wichner
■ Lecturi de poezie și o masă rotundă despre poezia de expresie maghiară din România: Péter Demény, Kata Győrfi, Karácsonyi Zsolt, Sántha Attila, Szántai János
■ Lansări de carte – Calul moare. Păsările își iau zborul de Kassák Lajos și Cântec despre Căluțul de lemn uitat la soare de Zalán Tibor, cu participarea traducătorului George Volceanov
■ Lectură de poezie: Katja Grcić (Croația) – invitata festivalului
■ Poezie și performance – cu participarea poeților Alex Văsieș și Ștefan Baghiu
_____________
Sâmbătă, 29 iulie 2023
Comana, județul Giurgiu
■ Ora 11.00: Vizită la casa în care au locuit Gellu și Lygia Naum. Lecturi de poezie
■ Ora 13.00: Vizită la Moara de hârtie din Comana
Credit foto: Dan Marinescu
Filmare și montaj: Dan Marinescu
Urmăriți aici lectura din cadrul Festivalului Gellu Naum, ediția a VIII-a, ziua I: