Glisează meniul stânga/dreapta
15 iunie 2017 — Aniversări
Gabriel Dimisianu (n. 25 ianuarie 1936, Brăila), critic literar, memorialist.
Îl sărbătorim astăzi pe Gabriel DIMISIANU, unul dintre cei mai longevivi critici literari în activitate.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958). A fost repartizat în redacţia revistei „Gazeta literară” în 1958. Tot atunci a publicat primul articol în aceeaşi revistă. Debutul editorial s-a produs cu volumul de cronici Schiţe de critică (Editura pentru Literatură, 1966).
Gabriel DIMISIANU şi-a legat numele, vreme de cinci decenii, de „Gazeta literară”, denumită „România literară” începând cu 1968. A deţinut acolo diverse funcţii: corector, redactor, redactor-şef adjunct şi director-adjunct. La finele lui 2009 a părăsit echipa prestigioasei publicaţii, devenind colaborator extern. Actualmente susţine rubrica „Lecturi libere”.
Volume (selectiv): Nouă prozatori, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Opinii literare, 1978; Lecturi libere, 1983; Introducere în opera lui Constantin Negruzzi, 1984 (ed. a 2-a, 2007); Subiecte, 1987; Repere, 1990; Clasici români din secolele XIX şi XX, 1996.
Scrieri memorialistice: Lumea criticului (2000); Amintiri şi portrete literare (2003, ed. a 2-a, 2004); Oameni şi cărţi (2008); Sfârşit şi început de mileniu (2013).