29 ianuarie 2018 — Evocări

Gheorghe Brăescu

Pe 29 ianuarie 1871 s-a născut la Iași prozatorul satiric Gheorghe Brăescu (m. 15 martie 1949), cel în care mentorul său E. Lovinescu s-a străduit să vadă, în anii 20, o alternativă „obiectivă” la antipatizatul I. L. Caragiale. N-a reușit să devină decât o alternativă sburătoristă la D. D. Patrașcanu și să propună o variantă optimizată la proza cazonă a lui Anton Bacalbașa. Cu o educație militară perfecționată în Franța, luptător în Legiunea Străină (doi ani îi petrece în Algeria), devenit subofițer de infanterie și profesor la școala de ofițeri din București (unde publică o broșură despre „educația socială a națiunii armate”), se înrolează pe frontul Primului Război Mondial unde, rănit, își pierde brațul drept, fiind, în plus, internat în lagăre din Germania. Curios, aceste experiențe traumatice îi stimulează apetitul pentru proza umoristico-satirică din lumea militară. Piesa de rezistență „Vine doamna și domnu gheneral, care dă titlul primului său volum de proză (1818), e istoria comică a așteptării paroxistice, într-un orășel meschin de la Dunăre, a vizitei mărețului cuplu, pregătite în crescendo de notabilitățile urbei, dar care, finalmente, nu mai are loc, spre dezastrul iluzionaților. Tehnica anticlimaxului și a frustrării așteptării va fi folosită cu dezinvoltură de Brăescu în multe dintre piesele sale, scrise cu vervă și inteligență narativă. Membru de bază al cenaclului ”Sburătorul”, va înșela, totuși, așteptările maestrului în momentul trecerii la roman, pentru care nu avea, în mod evident, vocație: diluatul Moș Belea (1927), istorie a decăderii unui ofițer, putea rămâne o povestire onorabilă, ca și minor-truculentele Conașii (1935), Primii și ultimii pași (1939) și Margot (1942), iar încercările dramatice (Ministrul ș.a.) pot fi ignorate. În schimb, culegerile de schițe și povestiri sunt, de cele mai multe ori, delectabile, chiar dacă, în raport cu bătrânul Caragiale, reprezintă doar o felie dintr-un tort.Maiorul Boțan (1921), Cum sunt ei… și Doi vulpoi, Schițe umoristice (1923), Schițe vesele, Nuvele (1924), Un scos din pepeni (1926), Alte schițe vesele (1926), dar mai ales remarcabila La clubul decavaților (1929). Nu puține dintre piesele componente, unele – dramatizabile sunt texte de antologie, exploatând abil comicul confuziilor și demascarea lipsei de scrupule de sub aparențe convenționale rudimentare: truculenta Rațe cu repetiție, sarcastica  Legea progresului, satira didactică Metodă nouă, dar și caragialiana Țăranii noștri sau blajina Moșu, despre automatismele unui senil. Schița doi vulpoi va fi ecranizată, în anii comunismului, într-o interpretare magistrală (cu Dem Rădulescu și Vasile Muraru în roluri de zile mari) și într-o variantă mult mai reușită decât originalul. O altă față, tandru-bonomă, de evocare poetică a copilăriei pierdute, întâlnim în fermecătorul Amintiri (1937), comparabil cu Lume de ieri… a congenerului I. A. Bassarabescu, scriitor cu care împarte, onorabil, același nivel – onorabil – al micii proze satirice și de moravuri din epocă.

Text de Paul Cernat.

Foto :   https://www.artline.ro/Gheorghe-Braescu-30790-1-n.html

 

208 vizualizări