28 noiembrie 2017 — Evocări

Ioana Postelnicu

Pe 28 noiembrie 2004 murea, nonagenară, Eugenia Banu, aka scriitoarea Ioana Postelnicu (n. 18 martie 1910 în familia unui staroste curelar din Munții Sibiului, care-i va inspira mai târziu amplul ciclu romanesc al Vlașinilor). Afirmată în cercul Sburătorului lovinescian (unde a primit și pseudonimul care a consacrat-o) s-a afirmat prin două bune romane modernist-psihologizante: Bogdana (1939), în care intriga amoroasă se încheagă, ca la ultimul Holban, dintr-o conversație telefonică, și psiho-obsesionalul Beznă (1943). Legătura amoroasă cu E. Lovinescu (ultima iubire a criticului, ironizată sadic de fiica scriitoarei, Milena) o va exaspera toată viața pe fiica acestuia, Monica, indignată și de compromisurile prozatoarei cu Puterea de până în 1989. La adânci bătrâneți, IP va publica o serie de „amintiri” exaltate despre EL din care ar rezulta o iubire spirituală, platonică; Agendele literare lovinesciene mărturisesc însă despre câteva avorturi – cu el – ale femeii căsătorite… În anii 40, IP ajunge să dețină funcții în administrația teatrală. A fost căsătorită „avantajos” de trei ori, a doua oară – cu un potentat comunist care, în anii stalinismului, a susținut-o pe linia politică justă (marcată prin romanele realist-socialiste Pădurea Poenari și Orașul minunilor). S-a ilustrat, spre bătrânețe, și în literatura pentru copii (Toate au pornit de la… păpușă, Ce ne povestesc Miruna și Crina) și în memorialistica de călătorie, rezultat al nu puținelor ieșiri pe alte meridiane (Roată gândului, roată pământului, 1977). Adevăratul comeback – și, totodată, piesele sale de excelență, pe o formulă radical diferită de scrierile interbelice și de standardele așa-numitei „literaturi feminine” – îl constituie romanele-fluviu Plecarea Vlașinilor (1964), Întoarcerea Vlașinilor (1964), Urmașii Vlașinilor (1999), saga de familie parțial ecranizată, urmărind, cu un suflu epic impresionant, genealogia unui neam de păstori sub Imperiul Austro-Ungar and beyond. Alături de Bogdana și Beznă, ele fac din Ioana Postelnicu o prozatoare substanțială; din păcate, prejudecățile tematice față de literatura „rural-pastorală” și de „eposul realist” într-o epocă a experimentalismelor postmoderne au marginalizat, nedrept, aceste scrieri, care – cu toate denivelările lor – merită revalorizate la vârf. În deceniul nouă, volumul de nuvele Eternele iubiri și romanul Remember (compuse pe aceeași formulă ca și cele interbelice, dar fără pregnanța acestora) au trecut sub radarul criticii. În anii 90, înaintea accidentului vascular care o va imobiliza în casa fiicei sale din Bacău, bătrâna doamnă încă era o prezență distinsă în lumea literară.

Text de Paul Cernat.

Foto : http://www.referatele.com

116 vizualizări